Marea împărțeală: 10 miliarde de euro pentru primari, în buza alegerilor. Dezvăluiri
Primarii vor avea la dispoziție, în an cu două runde de alegeri, un fond special de 10 miliarde de euro din care pot să primească finanțare pentru proiecte locale, cum ar fi spitale, școli, drumuri, rețele de apă, gaze și energie, cămine culturale, lăcașe de cult, locuințe sociale, baze sportive și altele.
Printre artizanii „Fondului de Dezvoltare și Investiții” se numără Liviu Dragnea, Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici.
Programul le dă bani primarilor pentru proiectele de dezvoltare care cuprind investiţii noi și extinderea/ finalizarea investițiilor existente, constând în construcții, modernizări și dotări, precum și lucrări de întreținere și reparații curente.
Urgența și utilitatea acestui fond, precum și oportunitarea includerii unor noi categorii de investiții au fost discutate în ședințele de campanie pe care conducerea PSD le-a ținut la Parlament, în ultimele săptămâni, alături de lideri județeni PSD și primari, au relatat surse din partid pentru ȘTIRIPESURSE.RO.
Fondul a fost înființat prin OUG 114 și primarii pot cere finanțare după ce se adoptă și normele de aplicare.
Banii vor merge la primari printr-0 procedură simplificată și vine în completarea PNDL, un alt proiect de suflet al lui Liviu Dragnea.
Reguli generale pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții:
- este gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP)
- finanțarea se asigură sub formă de granturi; primăriile depun cererile de finanțare la CNSP
- procedură simplificată: pentru a primii finanțare, primăriile transmit CNSP autorizaţia de construire valabilă sau devizele de lucrări şi memoriile tehnice, după caz, necesare demarării execuţiei lucrărilor
- valoarea totală a împrumuturilor este în limita sumei de 10 miliarde de euro
- împrumuturile se acordă pe o perioadă de 5 ani cu tragere integrală și o dobândă de 1% pe an
- primăriile accesează finanţarea în una sau mai multe tranşe, care poate include avans de 5% din valoarea finanţării, dar nu mai mult decît valoarea ce urmează a fi finanţată în anul în care se face solicitarea
- primăriile pot să ceară bani pentru maximum două proiecte, dar pot cere bani pentru un proiect din domeniul secundar numai după finalizarea integrală a proiectelor din domeniul principal
- banii din Fond au destinație specială și nu pot fi supuși executării silite
- restricții pentru finanțare: pentru sumele solicitate a fi acordate din Fond să nu existe o altă cerere de finanțare din fonduri externe nerambursabile aprobată sau în curs de analiză; să nu existe finanțare dublă concomitentă pentru aceleași lucrări aferente proiectelor de dezvoltare solicitate a fi finanțate din Fond, provenite inclusiv din contracte de împrumut semnate cu instituții de credit sau instituții financiare interne sau internaționale.
- cheltuieli care NU se finanţează prin Fond sunt: obţinerea şi amenajarea terenului, studiile de fezabilitate/documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, studiile de teren, studiile de specialitate, expertizele tehnice şi/sau audit energetic, asistenţa tehnică, consultanţa, taxe pentru obţinerea de avize/acorduri/autorizaţii, organizarea procedurilor de achiziţii, active necorporale, cheltuieli conexe organizării de şantier, comisioane, cote, taxe, costuri credite, cheltuieli pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar
DOMENIUL PRINCIPAL pentru care se acordă bani primarilor:
- lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor aferente pentru dispensare medicale rurale, centre medicale de permanenţă, spitale judeţene, municipale şi orăşeneşti; dotarea, ca activitate independentă, a unităţilor sanitare, şi anume achiziţia de echipamente medicale şi mobilier specific medical, alte categorii de echipamente şi dotări independente;
- lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor aferente pentru şcoli, grădiniţe, creşe, campusuri şcolare; dotarea, ca activitate independentă, a unităţilor de învăţământ preuniversitar/universitar, precum şi a creşelor şi anume achiziţia de echipamente şi mobilier specific didactic şi de laborator, alte categorii de echipamente şi dotări independente;
- realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi staţiilor de tratare a apei, lucrări pentru realizarea componentelor sistemului centralizat de alimentare cu apă, constând în: frontul de captare a apei, inclusiv instalaţiile de pompare până la staţia de clorinare, conductele de aducţiune, staţia de clorinare şi/sau tratare a apei, rezervorul de înmagazinare a apei potabile, staţiile de pompare şi repompare între componentele tehnologice şi de la acestea în reţelele de distribuţie, reţelele de distribuţie, anexele administrative şi împrejmuirile, branşamente până la limita de proprietate;
- categorii de lucrări pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate cum sunt: - lucrări pentru realizarea componentelor sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate, constând în: colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizator la staţiile de epurare, epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar, evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolului rezultat în activitatea de epurare, anexele administrative şi împrejmuirile; - lucrări pentru extinderea şi reabilitarea/modernizarea componentelor sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate existente;
- lucrări pentru construirea, înfiinţarea unor reţele noi de gaze, inclusiv racordarea la conducta de transport gaze naturale, precum şi dezvoltarea, reabilitarea, extinderea şi modernizarea reţelelor de gaze existente. Se finanţează inclusiv conductele de racord la reţelele de distribuţie în regim de medie/înaltă presiune şi staţia de reglare -măsurare;
- lucrări pentru construirea, înfiinţarea unor reţele noi de energie electrică, precum şi dezvoltarea, reabilitarea, extinderea şi modernizarea reţelelor de energie elctrică existente. Se finanţează inclusiv racordarea la reţeaua de medie/înaltă tensiune şi realizarea de posturi de transformare;
- lucrări pentru construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cum sunt: - aducerea structurii rutiere la parametrii tehnici corespunzători categoriei drumului; - investiţii noi în infrastructura rutieră; - lucrări de întreţinere şi reparaţii curente a infrastructurii rutiere; - corecţia şi îmbunătăţirea elementelor geometrice ale drumurilor de interes judeţean şi de interes local - profiluri transversale şi longitudinale, curbe, supraînălţări; - amenajarea acostamentelor, inclusiv căi de acces pietonale şi trotuare în interiorul localităţilor; - amenajarea intersecţiilor cu alte drumuri laterale şi amenajarea acestora pe o lungime de maximum 25 metri; - execuţia de sisteme colectoare şi de dirijare a apelor pluviale; - refacerea şi construcţia de podeţe şi poduri, ziduri de sprijin, consolidări de taluzuri, atunci când acestea sunt necesare pentru siguranţa circulaţiei şi pentru realizarea în siguranţă a lucrărilor de drum propuse - realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale care sunt lucrări privind infrastructura, suprastructura, calea de circulaţie şi asigurarea secţiunii optime de scurgere a apelor în limita a două lungimi ale lucrării de artă în albia majoră în amonte şi în limita unei lungimi a lucrării de artă în albia minoră în aval.
- realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea platformelor de gunoi care sunt lucrări specifice pentru asigurarea condiţiilor de protecţie a mediului;
- dotarea, ca activitate independentă, cu autovehicole specifice salubrităţii, precum şi echipamente specifice activităţii de salubritate.
- lucrări pentru construirea, înfiinţarea unor sisteme de iluminat public stradal-rutier şi/sau stradal-pietonal noi, precum şi dezvotarea, reabilitarea, extinderea şi modernizarea sistemelor de iluminat public stradal-rutier şi/sau stradal-pietonal existente; (
DOMENIUL SECUNDAR:
- lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor aferente căminelor culturale;
- lucrări de reabilitare lăcaşe de cult;
- lucrări pentru realizarea, extinderea, reabilitarea şi modernizarea bazelor sportive pentru sport de masă şi performanţă;
- lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor cu destinaţia de locuinţă socială, locuinţă pentru tineri, locuinţe de serviciu pentru specialişti, reabilitarea clădirilor cu risc seismic.
- investiţii sau lucrări de întreţinere şi reparaţii curente pentru sediile administrative ale instituţiilor publice din mediul rural.
Pentru universităţi: a) construcţia/modernizarea infrastructurii didactice, respectiv amfiteatre, laboratoare, săli de cursuri şi săli de sport; b) construcţia/modernizarea infrastructurii de cercetare; c) construcţia/modernizarea infrastructurii unor spaţii de cazare şi masă pentru studenţi; d) construcţia/modernizarea infrastructurii unor centre de conferinţă, pentru diseminarea informaţiilor ştiinţifice.