Marea capcană a Fondului de investiții dorit insistent de Dragnea
Celebrul Fond mamut de investiții anunțat de PSD conține mai multe necunoscute care ar putea să rămână adevărate "bombe cu ceas", în lipsa unei dezbateri publice reale.
Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), o inovație cerută insistent de Liviu Dragnea, va putea să vândă acțiuni sau alte active ale companiilor de stat care se vor află în proprietatea sa, precum Hidroelectrica sau Tarom, fără să se supună legislației în vigoare referitoare la privatizarea societăților comerciale.
Aceasta este una dintre cele mai importante prevederi ale proiectului de lege privind înființarea Fondului, proiect obținut de HotNews.ro. Însă, vânzările de participații vor fi făcute în așa fel încât Fondul să nu-și piardă calitatea de acționar majoritar.
O altă capcană a proiectului de lege: șefii Fondului (o societate pe acțiuni) vor fi numiți după reguli interne, fără să treacă prin proceduri de selecție conform legislației privind guvernanța corporativă.
Care ar putea să fie rolul Israelului în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții
Pe 30 iunie, proiectul a fost discutat în prima lectură de către Guvern. Atunci, premierul Mihai Tudose spunea că proiectul va fi supus dezbaterii publice, trimis către Eurostat și "concretizat, până în septembrie, în proiect de lege, trimis spre Parlament".
Interesantă este declarația făcută de liderul PSD Liviu Dragnea, pe 13 iulie, când a avut o întâlnire cu premierul Israelului Benjamin Netanyahu. Într-o postare pe pagină de Facebook, Dragnea a precizat că a discutat cu Netanyahu, printre altele, despre atragerea capitalului israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.
"Astăzi am avut plăcerea de a discuta cu Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel și ministru al Afacerilor Externe, despre oportunitățile de a consolida cooperarea noastră prin atragerea #capitalului israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, dar și în alte sectoare ale #economiei românești", a scris Dragnea pe Facebook.
Dar opacitatea autorităților provoacă în acest moment câteva întrebări legitime, scrie Hotnews: Cum ar putea fi atras capitalul israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții? Vânzări de acțiuni ale companiilor pe care le deține, împrumuturi, înființarea de companii mixte? De ce capital israelian? Care ar putea să fie rolul Israelului într-o entitate extrem de importantă pentru România? Atragerea capitalului israelian a fost decisă de cele mai importante autorități ale statului sau este doar o înțelegere între Liviu Dragnea și oficiali din Israel?
Trebuie precizat că Fondul va fi format dintre participațiile pe care le deține statul român la cele mai importante companii pe care le deține, cu excepția Transelectrica și Transgaz, care vor fi incluse într-un alt fond (Fondul Național de Dezvoltare).