Marea Britanie - „zonă de mutație a variantelor coronavirus”! Ce țară limitează DRASTIC călătoriile din Regatul Unit
Marea Britanie a fost clasificată de Germania ca „zonă de mutație a variantelor coronavirus”, astfel că, de duminică, va intra în vigoare limitarea drastică a călătoriilor din această țară.
Din cauza răspândirii variantei indiene a coronavirusului pe teritoriul său, Marea Britanie va fi clasificată, de duminică, de Germania ca zonă de mutaţie a variantelor, a anunțat Institutul de sănătate publică Robert Koch, notează AFP.
Aceasta va avea drept consecinţă limitarea considerabilă a călătoriilor din Marea Britanie în Germania. Toţi călătorii care vin din acest teritoriu vor fi supuşi unei perioade de carantină de două săptămâni, care nu poate fi scurtată chiar dacă testul este negativ.
Recomandarea Institutului Robert Koch va fi urmată automat de guvernul german.
De duminică, 23 mai, companiile aeriene, de autobuze şi căi ferate pot transporta spre Germania numai cetăţeni germani sau persoane care locuiesc în ţară.
Marea Britanie este prima ţară europeană care a devenit din nou o zonă în care circulă virusul şi variantele sale. Doar 11 ţări din Asia, Africa şi America Latină se încadrează în prezent în această categorie de risc ridicat, potrivit Germaniei, relatează Agerpres.
Varianta indiană a virusului B.1.617.2 este considerată deosebit de contagioasă şi a contribuit semnificativ la explozia numărului de infecţii din India în ultimele luni.
Potrivit ministrului britanic al sănătăţii, Matt Hancock, 2.967 de cazuri legate de varianta B1.617.2 au fost identificate până în prezent în Marea Britanie, în special în nord-vestul Angliei şi la Londra, în creştere cu aproximativ 30% de luni.
Guvernul este acuzat că a întârziat să înăsprească restricţiile pentru călătoriile din India în aprilie, într-un moment în care situaţia sanitară din ţară s-a îmbunătăţit după un lockdown lung de iarnă şi o campanie de vaccinare în masă.
Vineri, ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la Marea Britanie, considerând că este necesar "să se împiedice răspândirea variantei" în Germania, chiar înainte de această nouă clasificare.