Marcel Ciolacu, vizită la Ferma Zootehnică din Baia Mare: „M-am obligat să nu încurc fermierii și să nu măresc taxele”
Premierul Marcel Ciolacu a făcut o vizită la Ferma Zootehnică din municipiul Baia Mare, vineri, alături de ministrul Agriculturii - Florin Barbu. El i-a îndemnat pe cetățeni să cumpere „românește” și să caute „produsele, în primul și în primul rând, din România”.
„Cu toate că nu port pălărie, îmi scot pălăria în fața familiei Lazăr pentru ceea ce au realizat aici. Este produs românesc total, 100%, cu muncă foarte multă și implicare, după 31 de ani, o afacere de familie, de succes în România. Eu m-am obligat, cu cel mai mare ajutor pe care pot să îl dau, ca și prim-ministru, să nu îi încurc și să nu măresc taxele. Cred că restul ține de noi, toți românii, să cumpărăm românește și să căutăm produsele, în primul și în primul rând, din România”, a declarat premierul.
„Când ajungi prim-ministru, nu înseamnă că le știi pe toate și nici nu trebuie să spui că le știi pe toate (…). Încercăm să aflăm cât mai multe, să știm exact cu ce se confruntă producătorii români. Normal, domnul Lazăr are și ferme, este un circuit, a închis un cerc, cum ar veni, al produselor cu un produs finit. Ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că procesează în România și, cu alte cuvinte, toată plusvaloarea de la ferme se multiplică și rămâne în România. Nu avem altceva de făcut, produsele sunt de o calitate superioară, să cumpărăm românește”, a subliniat liderul PSD.