PSD, ultimul avertisment pentru noua coaliție de dreapta. Ce se va întâmpla la votul noului Guvern
Marcel Ciolacu anunță oficial că PSD nu va vota noul Guvern și că nu recunoaște coaliția de dreapta formată. Președintele PSD a dezvăluit și strategia pe care o vor avea la votul din Parlament pentru trecerea noului guvern de coaliție.
Marcel Ciolacu susține că PSD a câștigat alegerile și ar trebui ca ei să formeze viitorul guvern.
„PSD nu votează niciun Guvern și nu negociază funcția de prim-ministru. Când va fi desemnat domnul Rafila, atunci vom vota un Guvern. Noi deocamdată nu ne-am decis ce strategie vom urma: fie vom vota împotriva, fie nu vom intra în sală și îi vom lăsa să își facă majoritatea”, a anunțat Marcel Ciolacu, duminică seară, la o televiziune de știri.
„PSD e legitim, a câștigat alegerile, PSD a castigat si alegerile locale (...) Suntem hotărâți să facem o opoziție totală la ce se întâmplă în prezent. (...) Suntem hotarati sa ne aparam toate drepturile câștigate prin voturi de la români si ponderile (în Parlament - n.red.), conform legii, care au fost tot timpul respectate.
Despre negocierile dintre cele trei formațiuni - PNL, USR-PLUS și UDMR - și viitoarea majoritate din Parlament, Marcel Ciolacu a apreciat că „guvernul pierzătorilor” va dura puțin și că, potrivit analizelor, va fi „un dezastru” ca în perioada Convenției Democratice din perioada 1996-2000.
„Sunt convins că acest guvern va ține foarte puțin. Lucrurile nu funcționează și se anunță un dezastru. (...) Este o forțare, perdantii au facut un nou CDR, am mai trait 96-2000, in schimb de data aceasta suntem in plina criza sanitara si in plina criză economica. (...) Parerea mea e ca ar fi trebuit alta abordare, sa nu anunte acum cu tam-tam această coaliție de dreapta. O să ne apărăm cu tot ce avem in dotare”.