MENIU

Marcel Ciolacu: „Trebuie să venim la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu o componentă clară destinată salvării industriei confecţiilor din România"

Marcel Ciolacu/cont oficial de Facebook

Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a declarat, într-o conferință de presă, că industria uşoară trebuie să fie desemnată "industrie de suport strategic". Cu alte cuvinte, ar fi nevoie ca Guvernul să achiziţioneze cu prioritate de la producătorii români echipamente militare pentru medici şi pentru forţele de ordine.

Marcel Ciolacu: "Industria uşoară trebuie să fie desemnată industrie de suport strategic. Adică, Guvernul să achiziţioneze cu prioritate de la producătorii români echipamente militare, echipamente pentru medici şi pentru forţele de ordine. Stocurile din rezerva statului şi pentru situaţii de urgenţă să fie asigurate frecvent de la firmele româneşti. Şi nu în ultimul rând, trebuie să venim la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu o componentă clară destinată salvării industriei confecţiilor din România."

Ciolacu s-a întâlnit cu producătorii români de echipamente de protecţie şi din industria de confecţii. Președintele PSD a mai adăugat că şi-ar dori să-l întrebe pe premierul Florin Cîţu cum este posibil ca forţele de ordine din Franţa sau Italia să fie îmbrăcate "din produse româneşti", iar cele din România să fie "îmbrăcate din China".

Marcel Ciolacu: "Am aflat, de asemenea, şi aici chiar aş vrea să-l întreb pe domnul Cîţu, cum jandarmii şi poliţiştii francezi sau italieni sunt îmbrăcaţi din produse româneşti, iar Armata română, Jandarmeria şi Poliţia sunt îmbrăcaţi din China şi nu din România. Cum e posibil aşa ceva? Am aflat că în Germania este o taxă verde pentru cei care participă la licitaţii, cu cât este distanţa mai mare când participi la licitaţii, această taxă este mai mare. Cu alte cuvinte, încurajează pe producătorii autohtoni introducând această taxă. Se pare, în Germania, total legală."

Mai multe articole despre:
marcel ciolacu psd acuzatii citu PNRR