Marcel Ciolacu: "Niciodată nu am fost atât de aproape de Al Treilea Război Mondial - Este evident că Rusia vrea să continue acest război"
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că omenirea nu a fost niciodată atât de aproape de începerea celui de-al Treilea Război Mondial, analizând declarațiile care vin tot mai des în acest sens din Rusia.
Întrebat dacă am fost vreodată mai aproape de începerea celui de-al Treilea Război Mondial, Marcel Ciolacu a răspuns: "dacă analizăm numai declarațiile liderilor acestei lumi se pare că nu am fost niciodată".
„Dacă analizăm numai declarațiile liderilor acestei lumi se pare că nu am fost niciodată. E o declarație îngrijorătoare. Nu știu dacă face parte dintr-o strategie imediată, dar este evident că Rusia vrea să continue acest război total incorect și nedrept în anul 2022, în Europa. Și acum vedem cât de important este faptul că suntem membri ai Uniunii Europene și NATO. Sunt ferm convins că există scenarii pentru toate, așa presupuse atacuri ale lui Putin”, a declarat Marcel Ciolacu la o televiziune de știri.
Putin a avertizat că cei care încearcă să utilizeze şantajul nuclear împotriva Rusiei vor descoperi că „lucrurile se pot întoarce împotriva lor”. „Nu blufez”, a spus el.
„Înalți oficiali din state membre NATO spun că există posibilitatea, permisibilitatea, de a folosi arme nucleare împotriva Rusiei. Le reamintesc celor care permit astfel de declarații că și țara noastră are arme de distrugere în masă, unele chiar mai moderne decât cele ale NATO. Și dacă există o amenințare asupra integrității teritoriale a țării noastre și pentru protejarea cetățenilor noștri, vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. Și nu e o cacealma. Rușii pot fi siguri că integritatea teritorială, libertatea și independența noastră vor fi sigure. Subliniez, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție!”, a spus Vladimir Putin.
„Cei care ne șantajează cu arme nucleare, să știe că lucrurile se pot întoarce împotriva lor. În istoria noastră, oamenii noștri au destinul de a-i opri pe cei care încearcă să ne subjuge patria și să o dezbine. Se va întâmpla!”, a avertizat Vladimir Putin.