Marcel Ciolacu, mesaj cu prilejul Zilelor Revoluției Române: Românii au înfruntat cu mult curaj și hotărâre regimul comunist
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România, 21 decembrie, și cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, 22 decembrie.
„Revoluția Română din Decembrie 1989 a fost momentul în care idealul libertății a învins teroarea puternic instaurată în rândul populației. Românii au înfruntat cu mult curaj și hotărâre regimul comunist, unii dintre ei, cu prețul vieții, pentru a-și redobândi drepturile și libertățile fundamentale. Strigătul timișorenilor împotriva dictaturii comuniste, mai puternic decât gloanțele, a răsunat în mai multe orașe din România. Oameni din toate colțurile țării au ieșit să își ceară dreptul la o viață mai bună, iar dorința de libertate a înfruntat răspunsul violent al comuniștilor.
Avem datoria morală față de toate victimele inocente care și-au pierdut viața și față de cei care, la Revoluția de la 1989, s-au jertfit în numele unui ideal, să nu permitem distorsionarea faptelor trecutului.
Mulți dintre cei cărora în urmă cu 34 de ani le-au sângerat rănile așteaptă încă să li se facă dreptate. Ei și întreaga societate românească trebuie să cunoască adevărul istoric pentru a înțelege trecutul. Iar pentru a ne proiecta corect viitorul, este nevoie să educăm tinerele generații în spiritul libertății, toleranței, conștiinței democratice și combaterii tendințelor extremiste și xenofobiei.
Tinerii care anul viitor vor merge prima dată la vot trebuie să știe că au acum această libertate pentru că o mână de curajoși din generația părinților lor au înfruntat gloanțe în urmă cu 34 de ani. Exprimarea liberă a opiniilor, opțiunea dialogului, firești și necesare într-o democrație, nu ar fi fost posibile fără înlăturarea regimului comunist opresiv.
Libertatea, o componentă firească a societății noastre, trebuie, însă, protejată permanent pentru memoria trecutului și siguranța viitorului european al României”, a transmis Marcel Ciolacu.