Marcel Ciolacu, în EXCLUSIVITATE la Realitatea PLUS, de Ziua Națională: E cea mai importantă zi. Reprezintă totul
Marcel Ciolacu a vorbit la Realitatea PLUS, în EXCLUSIVITATE, chiar de Ziua Națională a României și a explicat ce semnificație are această zi pentru el.
"Reprezintă totul. E cea mai importantă zi, e ziua în care cu toții trebuie să ne unim. Am văzut genericul dvs, 'Luptăm pentru România'. Toți trebuie să luptăm pentru România. Românii să aibă încredere în conducătorii țării vremelnici, trebuie creat un parteneriat între administrațiile centrale, între președinte și români. Am fost dezbinati și a existat această ură, în primul rând când vin alegerile, total gratuită. Cred că noi politicienii trebuie să ne ridicăm deasupra acestor provocări și chiar să luptăm alături de români pentru români.
Diaspora românească, dacă adăugăm și românii din Republica Moldova, ajungem la aproape 7 milioane de români, este toată plus valoarea României.
Am plecat în 1992, câteva luni, nu m-am adaptat, chiar perspectiva era una îmbucurătoare. Am un frate care a stat 10 ani în Germania și a muncit, a revenit în țară cu întreaga familie. Mă bucur mult că am reușit, după mult timp, să echilibrăm zonele de dezvoltare. Vedem o autostradă a Moldovei, Ardealul s-a dezvoltat mult mai mult, dar în acest moment prioritățile, investițiile mari în infrastructură sunt focalizate în aceste zone și echilibrul va fi cu totul altul.
România se va transforma foarte mult în următorii ani. Avem aproape 70 de miliarde de euro de atras ca fonduri europene, avem cele mai multe reforme în PNRR. Se vor ridica vizele pentru SUA. Eu cred că România e în direcția corectă.", a declarat Marcel Ciolacu.