Marcel Ciolacu, decizie de ultimă oră! Lucian Romașcanu, SUSPENDAT din funcție după derapajul verbal
Lucian Romașcanu a fost suspendat din funcția de purtător de cuvânt al PSD! Decizia a fost anunțată vineri de președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.
„Este suspendat din funcție. Cred că este corectă decizia mea și a dl Stănescu”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, ăn fața sediului PSD din Kiseleff.
Decizia de suspendare a lui Lucian Romașcanu vine după ieșirea nervoasă de la conferința de presă de la PSD.
Purtătorul de cuvânt al partidului a avut o ieșire nervoasă la adresa reporterilor, care au decis să îl aștepte la declarații pe președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, în loc să stea la conferința de presă pe care acesta o susținea, a relatat Realitatea PLUS.
Imediat după eveniment, Romașcanu a scris pe Facebook că a avut o „scăpare” de limbaj pe care o regretă. El a dat vina pe plecările din partid pentru reacția exagerată.
Inițial, Partidul Social Democrat a anunțat că purtătorul de cuvânt va susține o conferință de presă după ședința Comitetului Executiv. Unii dintre jurnaliștii prezenți la sediul PSD au decis, însă, să îl aștepte în curtea partidului, pe liderul social democrat, Marcel Ciolacu pentru a-i adresa întrebări. Absența presei de la conferință l-a supărat pe Lucian Romașcanu.
Lucian Romașcanu a continuat declarațiile de presă în prezența a doar câțiva ziariști. Imediat după eveniment, purtătorul de cuvânt al partidului și-a cerut scuze pe Facebook și a spus că regretă reacția nervoasă, pe care a pus-o pe seama plecărilor din partid din ultima perioadă.