MENIU

Marcel Ciolacu: Aș fi mândru, ca român, ca președintele României să ocupe o funcție politică la nivel mare, la nivel european

Marcel Ciolacu si Klaus Iohannis

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, că ar fi mândru ca preşedintele României să ocupe o funcţie politică ”la nivel mare”, fiind întrebat dacă în urma discuţiilor cu şeful statului a reieşit că şi-ar dori o funcţie politică la nivel european după încheierea mandatului. Ciolacu a adăugat că PSD şi PNL vor avea o putere dublă de negociere în ambele familii politice, la nivel european, după alegerile europarlamentare.

 

Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, dacă la negocierile dintre PSD şi PNL au fost discuţii privind o viitoare funcţie a lui Iohannis, şi dacă acestea au avut loc inclusiv cu preşedintele României.

“Nu, discuţiile au fost în interiorul celor două partide, cum este mai bine ca lumea să se prezinte cât mai mult la vot. Am fi avut la sfârşitul lunii decembrie o suprapunere cu alegerile naţionale. Erau trei duminici la rând. Să ne amintim faptul că întotdeauna luna decembrie e cea mai încărcată guvernamental şi politic, atât la Parlament, cât şi la Guvern. Avem bugetul, negocierile cu Comisia. Am luat o decizie de a nu bloca România şi accesul românilor să fie cât mai clar pe fiecare rând de alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Acesta a precizat, însă, că şi-ar dori o funcţie importantă pentru şeful statului: ”Dacă doriţi părerea mea – aş fi mândru ca şi român ca preşedintele României să ocupe o funcţie politică la nivel mare, cum aş fi de altfel mândru pentru orice român. Cu adevărat, în această alianţă sunt ferm convins, mai ales că vom avea o listă comună la europarlamentare, amândoi vom merge şi vom negocia o funcţie importantă ca şi comisar şi funcţii importante pentru România în Parlamentul European. Vom avea o putere  dublă de negociere în ambele familii politice. Acestea sunt plusuri. Românii vor o voce puternică, românească în structurile europene, şi euroatlantice”.

Mai multe articole despre:
Marcel Ciolacu si Klaus Iohannis