MENIU

Marcel Ciolacu a vizitat-o pe Natalia Intotero. Cum se simte ministrul Familiei după ce s-a răsturnat cu mașina pe Valea Oltului - FOTO

Marcel Ciolacu a vizitat-o pe Natalia Intotero. Cum se simte ministrul Familiei după ce s-a răsturnat cu mașina pe Valea Oltului

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a vizitat-o astăzi pe ministra Natalia Intotero și a oferit asigurări că starea acesteia este stabilă și în curs de îmbunătățire. „Am vizitat-o astăzi pe Natalia Intotero și veștile sunt bune. Are un tonus bun și se va recupera rapid!”, a anunțat Ciolacu.

Natalia Intotero a fost vizitată de Marcel Ciolacu. Premierul i-a adus un buchet de flori și a îmbrățișat-o. 

Veștile sunt bune pentru ministrul care era la un pas de moarte după ce s-a răsturnat cu mașina. Starea de sănătate este una bună și se va recupera rapid, a scris Ciolacu despre Natalia Intotero. 

La rândul său, într-un mesaj postat pe rețelele sociale, ministrul Familiei a transmis mulțumiri tuturor celor care au sprijinit-o în aceste momente dificile: „Prin mila și bunătatea Lui Dumnezeu sunt bine. Mulțumesc din suflet familiei, prietenilor și colegilor pentru rugăciunile și gândurile voastre! De asemenea, mulțumesc celor care au intervenit la locul accidentului, întregului personal de la Serviciul Ambulanță și de la Spitalul Județean Vâlcea”.

Mașina în care se afla Natalia Intotero aparține Serviciului de Protecție și Pază. Din fericire, aceasta nu a suferit răni vizibile. Medicii spun că Intotero are un traumatism toraco-abdominal, însă vor face investigații medicale amănunțite. Atât aghiotantul demnitarului, cât și șoferul SPP au scăpat cu bine din coliziune.

După ce a fost transportată de urgență la spitalul din Râmnicu Vâlcea, Intotero a ajuns la Spitalul Militar din Capitală, conform protocoalelor SPP.

Nicio altă persoană nu a mai fost rănită în impact, mai precizează salvatorii. Mașina SPP în care se afla ministrul familiei, Natalia Intotero, a fost izbită în plin de o șoferiță în vârstă de 41 de ani, care nu a respectat regulile de circulație. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul demnitarului s-a răsturnat într-un șanț.

Ministrul Natalia Intotero, accident grav pe Valea Oltului! Primele imagini, la Realitatea Plus. Ministrul a ajuns de urgență la spital. FOTO+VIDEO

Mai multe articole despre:
natalia intotero accident vizita marcel ciolacu