MENIU

Marcel Boloș, sub tirul acuzațiilor în Camera Deputaților. Aleșii au început şedinţa în care se dezbate moţiunea împotriva sa

Marcel Boloș, sub tirul acuzațiilor în Camera Deputaților. Foto: Profimedia

Camera Deputaților a început ședința pentru a dezbate moțiunea simplă prezentată de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Finanțelor, Marcel Boloș.

Lucian Bode, vicepreședintele Camerei Deputaților, a deschis ședința, anunțând că 220 de parlamentari și-au făcut prezența. Moțiunea simplă denumită "Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze" este prezentată de Claudiu Năsui.

Iniţiatorii îl acuză pe ministrul Finanţelor că a dovedit "o viziune îngustă, concentrată doar pe jupuirea privatului".

Potrivit parlamentarilor USR şi membri ai Forţa Dreptei, cheltuielile au explodat, iar Marcel Boloş nu le va reduce "absolut deloc", ci "va pune mai adânc mâna în buzunarul celor care muncesc şi plătesc taxe şi impozite în România".

"Este incredibil şi în acelaşi timp înfiorător cum poate un singur individ să îndrepte cu asemenea dăruire o ţară spre prăpastie. Marcel, cu măsurile sale imprevizibile şi acţiunile sale deliberate împotriva populaţiei, micilor antreprenori şi a mediului de afaceri, pare determinat să scrie un capitol întunecat în istoria economică a României", se mai susţine în document.

Imaginile cu soldați americani care sosec în România inflamează războiul din Israel - Un FAKE NEWS uriaș s-a viralizat online

Conform semnatarilor moţiunii, deciziile ministrului Finanţelor sunt "lipsite de orice analiză şi de înţelegerea impactului lor asupra economiei".

"În concluzie, domnul Marcel este un pericol pentru antreprenorii români, pentru economia României şi pentru România. Nu are nicio intenţie să reducă vreo cheltuială bugetară şi vrea să crească în continuu taxele. Cu zâmbetul pe buze şi bufnindu-l râsul, ne minte că vrea să protejeze populaţia şi mediul de afaceri. Dar să-l protejeze de cine? Când el e principalul agresor al său. (...) Domnul Marcel nu are nicio legătură cu termenul "liberal" alta decât că îi uzurpă numele. Liberalismul promovează limitarea intervenţiei statului în economie. Dar domnul Marcel s-a dovedit a fi un trădător al ideilor liberale, lovind cu forţă în întreprinderile mici şi mijlocii şi în antreprenorii tineri. Pentru toate acestea, domnul Marcel trebuie să plece", se mai arată în moţiune. 

Votul final urmează să fie dat în şedinţa de marţi.

 Parchetul european anticorupţie confiscă peste 50 de milioane de euro dintr-o vastă fraudă cu TVA, în Italia. Companii din România, vizate de anchetă