MENIU

Marcel Boloș, anunț despre creșterea vârstei de pensionare - Ce prevede PNRR și ce primesc românii care lucrează până la 70 de ani

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Marcel Boloș - ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene a anunțat din ce an va crește vârsta de pensionare pentru români și ce vor primi cei care vor lucra până la 70 de ani.

Marcel Boloş a anunțat marţi, la Parlament, când va crește vârsta de pensionare şi alinierea. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat că detaliile despre vârsta de pensionare sunt prevăzute în Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), jalon de care se ocupă Ministerul Muncii după ce finalizează jalonul pensiilor speciale, necesar pentu a primi banii de la Bruxelles, prin cererea de plată numărul trei. În același timp, ministrul a anuțat că o decizie în acest sens va fi luată la nivelul coaliției de guvernare.

„Creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035.

Este un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale şi pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană.

Sunt cele mai grele jaloane şi trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România şi interesul României este în joc”, a declarat Marcel Boloş.

Ministrul Marcel Boloș a menționat că o decizie legată de vârsta de pensionare urmează să se ia în coaliție, având în vedere faptul că acest jalon are un foarte mare impact asupra populației României.

„Soluţia tehnică este la Ministerul Muncii şi este o decizie care se va lua la nivelul coaliţiei, pentru că este un jalon cu extrem de mare impact asupra populaţiei şi trebuie cumpănite bine lucrurile din acest punct de vedere. Nu pot să vă ofer alte informaţii decât cele care sunt în jalon”, a mai spus Marcel Boloş.

Despre alinierea vârstei de pensionare a femeilor și bărbaților, Marcel Boloş a explicat că „potrivit legislaţiei pe care o avem acum, această aliniere a vârstei de pensionare, la bărbaţi şi femei, este trecută textual în PNRR”.

„Detaliile tehnice le poate da şi le vor oferi colegii de la Ministerul Muncii care răspund de ducerea la bun sfârşit al acestui jalon. Să îi lăsăm să termine jalonul legat de pensiile speciale, pentru că este un jalon extrem de greu care se lucrează în parteneriat cu ministerele de linie şi este un volum de muncă imens pe care colegii îl fac de la nivelul Ministerului Muncii şi care au un impact asupra unui număr mare de populaţie”, a mai spus Marcel Boloş.

Despre stimulentele oferite în cazul continuării în câmpul muncii până la vârsta de 70 de ani, ministrul Marcel Boloș a mai explicat că în jalonul din PNRR se menționează acordarea de stimulente: „sunt acordate anumite facilităţi pentru cei care deşi au depăşit vârsta de pensionare, încă sunt în perioada în care desfăşoară activităţi şi sunt activi pe piaţa muncii”.