Maramureș: Soți infectați cu noul coronavirus, implicați într-un accident auto
Doi soți infectați cu virusul au intrat cu mașina în gardul unei case, în această dimineață, în județul Maramureș. Cei doi veneau de la Constanța, unde fuseseră testați pozitiv la o clinică privată. Cu toate acestea clinica nu a anunțat DSP Constanța de rezultatul testelor.
Bărbatul de la volanul autoturismului a condus 700 de kilometri, fără oprire, de la Constanța. Din cauza oboselii, se pare că acesta ar fi adormit în timp ce conducerea și a ieșit de pe carosabil. La sosirea autorităților, șoferul i-a avertizat să nu se aproprie pentru că el și soția lui sunt infectați cu CoVID-19. DSP Constanța spune acum că nu poate deschide o anchetă epidemiologică pentru că oamenii refuză să spună unde au fost cazați. Autoritățile au deschis un dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Până la ora difuzarii acestei știri, clinica privată nu a oferit un punct de vedere.