MENIU

MApN infirmă faptul că există un proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor

<p>MApN a infirmat deja faptul că există un proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor</p>

Ministerul Apărării Naționale (MApN) infirmă categoric faptul că există un proces de mobilizare a rezerviștilor sau de recrutare a tinerilor, potrivit unui comunicat de presă.

"Documentul la care se face referire, ordinul comun publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, actualizează modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare, pentru efectuarea vizitei medicale. Acest demers este unul legal, în conformitate cu articolul 27 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document", se arată în comunicatul MApN, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, certificatul este unul similar cu cel al soldaților și gradaților profesioniști, iar măsura legislativă nu are nicio legătură cu eventuale evoluții în mediul de securitate, în vecinătatea României.

"Referitor la aprecierile privind capacitatea operațională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naționale precizează că acestea sunt speculații și trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-și îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituție, pentru asigurarea securității naționale și îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate de România în plan militar", informează MApN.

Ca membră a NATO, spune comunicatul, România ia toate măsurile, conform deciziilor stabilite la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a fi pregătită să contribuie la realizarea obiectivului fundamental al Alianței, apărarea spațiului comun.

Mai multe articole despre:
MApN armata recrutare tineri armată