MENIU

MApN dezminte un fake news lansat de Moscova. România nu a cerut așa ceva Ucrainei!

Urmările atacuririlor rusești cu drone în regiunea Odesa

Ministerul Apărării Național dezminte o știre falsă publicată în presa subordonată Kremlinului, potrivit căreia ministrul român al apărării naționale ar fi cerut ucrainenilor să „mute desfășurarea operațiunile militare departe de granițele cu România”. Solicitarea, afirma  publicația Pravda, ar fi venit în contextul intensificării atacurilor armatei ruse asupra infrastructurii din porturile dunărene ale Ucrainei, aflate la mică distanță de granița cu județul Tulcea.

Potrivit MApN, în postare de la contul de Telegram al publicației Pravda se menționează, fără nicio legătură cu realitatea, că ministrul Angel Tîlvăr ar fi solicitat părții ucrainene „mutarea obiectivelor economice ucrainene în zone îndepărtate de granița comună”, precum și redislocarea unităților sale militare din locațiile aflate în proximitatea graniței cu România în alte zone din interiorul Ucrainei, „astfel încât să nu existe situații în care teritoriul nostru să fie atacat”.

Așa-zisele „cereri” de genul celor inventate de autorii dezinformări nu au existat și nu vor putea exista vreodată, transmite MApN.

 

MApN: Absurditatea și fracturile logice sunt evidente

„Absurditatea și fracturile logice din formulările propagandei ruse sunt evidente. Acestea exploatează, fără îndoială, contextul generat de atacurile repetate executate de forțele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.

Propagarea unor astfel de minciuni are ca obiectiv evident distragerea atenției opiniei publice de la responsabilitatea forțelor militare ale Federației Ruse pentru crimele de război săvârșite prin atacurile ilegale și nejustificate executate asupra zonelor locuite și infrastructurii civile din Ucraina, precum și pentru pericolele generate de aceste acțiuni agresive și iresponsabile pentru Ucraina, pentru țările vecine și pentru securitatea regiunii”, se arată în comunicatul MApN.

Ministerul precizează că România a cerut, într-adevăr, de multe ori, alături de aliații și partenerii săi, ca Federația Rusă să oprească acest război brutal și ilegal și să respecte suveranitatea Ucrainei și pacea și securitatea în regiune.

Mai multe articole despre:
MApN fake news Kremlin razboi putin