MApN, anunț de ultimă oră despre cei trei militari români răniți în Afganistan
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță, printr-un comunicat, că starea de sănătate a celor trei militari români, care au fost răniți în data de 25 septembrie de o bombă în Afganistan, "evoluează foarte bine".
"Starea de sănătate a militarilor răniţi în data de 25 septembrie a.c., în Afganistan, aflaţi la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania, evoluează foarte bine. Militarii sunt sub supravegherea unei echipe medicale complexe şi sunt asistați de un medic al Forţelor Terestre Române, care are şi funcţiunea de ofiţer de legătură cu unitatea medicală americană", arată MApN.
Potrivit comunicatului remis, în aceste zile, militarii au fost alături membrii de familie, care au făcut deplasarea în Germania prin grija MApN, pentru perioada 5 – 9 octombrie.
Sublocotenentul Oprea Florin urmează să se întoarcă în Teatrul de Operaţii din Afganistan pentru a continua misiunea, iar evoluţia stării de sănătate a plutonierului Romilă Eduard şi a caporalului Neagu Marcel este favorabilă, mai informează Minsiterul Apărării.