Manualul de Geografie, corectat de greşeli, REDISTRIBUIT elevilor. Când vor ajunge cărţile în şcoli
Elevii din clasa a VI-a vor primi manualele de Geografie săptămâna viitoare, anunţă fostul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, precizând că ministerul lucrează la îmbunătăţirea “semnificativă” a metodologiei de evaluare a manuscriselor.
Elevii din clasa a VI-a vor primi manualele de Geografie săptămâna viitoare, anunţă fostul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, precizând că ministerul lucrează la îmbunătăţirea “semnificativă” a metodologiei de evaluare a manualelor.
“Manualul este în momentul de faţă la tipar şi va fi distribuit în teritoriu săptămâna viitoare. Formatul digital este deja pe site, unde se află şi eratele pentru celelalte manuale. E un semnal pentru piaţa manualelor, zic eu, pentru că pentru prima dată în istorie cineva plăteşte pentru greşelile din manuale. Va fi un reper, cred eu, şi pentru contractele viitoare dintre minister şi edituri”, a precizat fostul ministru al Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, într-o conferinţă de presă privind activitatea pe care a avut-o la minister.
De asemenea, Valentin Popa a mai precizat că MEN intenţionează să introducă un filtru suplimentar, pentru a evalua manualele şcolare. “Eu am un gând bun pentru elevii care nu au avut manuale niciodată până acum şi au. Probabil, viitorii miniştri ai educaţiei vor corecta acest aspect şi pentru ceilalţi elevi care nu au manuale. Evoluţia este mulţumitoare, din punctul meu de vedere. Va fi o problemă când cineva va edita manualul de erată pentru greşelile din manualul de clasa a V-a, cam 100 de pagini. Acestea sunt greşelile făcute de numeroasele edituri, care au furnizat cu şase luni mai târziu manualele anul trecut. Despre asta nu a vorbit nimeni. Au avut interes să vorbească doar despre greşelile Editurii Didactice şi Pedagogice. Asta e doar pentru clasa a V-a, oare ce vom face când vom analiza şi celelalte manuale? Mie nu-mi place să avem un manual şi alături altul cu erată”, a mai adăugat Valentin Popa.