Manifestație de proporții în Islanda împotriva deciziei guvernului de a renunța la UE
Circa 7.000 de islandezi au participat duminică la o manifestație la Reykjavik pentru a protesta împotriva deciziei guvernului de a retrage candidatura țării la Uniunea Europeană, informează AFP, potrivit AGERPRES.
Aceasta este cea mai amplă manifestație care a avut loc în insulă de la protestele din 2008-2009, la care islandezii cereau demisia guvernului, acuzat că a închis ochii în fața riscurilor luate de către sectorul financiar în timpul crizei economice.
De această dată, chemarea la proteste a fost lansată de partidele de opoziție care le-au cerut oamenilor să denunțe în mod pașnic retragerea candidaturii decisă de guvernul de centru-dreapta, fără consultarea parlamentului, dat fiind că tocmai legislativul a fost cel care a votat în favoarea acestei candidaturi în 2009.
Reprezentanții partidelor de opoziție le-au scris vineri liderilor europeni, cerându-le să considere în continuare Islanda drept țară candidată. Totuși, majoritatea islandezilor se opun aderării la UE, mai ales din cauza divergențelor privind cotele de pescuit, fundamentale pentru economia Islandei, dar pe care Bruxelles-ul le dorea mult mai reduse. De altfel, capitolul pescuit nu a fost niciodată abordat în timpul negocierilor dintre Reykjavik și Bruxelles, desfășurate în perioada iunie 2011 — ianuarie 2013.