Managerul Circului Globus, demis de primarul Gabriela Firea
Managerul Circului Globus a fost demis, a anunțat, vineri, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Un incendiu a izbucnit, joi, la o clădire a Circului Globus din Şoseaua Petricani în care se aflau mai multe animale, 11 dintre acestea, printre care şi doi tigri, nemaiputând fi salvate, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
În incendiu au murit patru pisici, doi porcuşori vietnamezi, doi tigri şi trei câini, care aparţineau Circului Globus.
Echipele de intervenţie au reuşit să salveze mai multe animale, printre care şapte tigri, două cămile, doi tăuraşi, un cal, doi ponei, un cangur, trei ogari, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Tragedie la Circul Globus. A fost dezvăluită cauza incendiului în care au murit 11 animale
Incendiul a cuprins o clădire de pe Şoseaua Petricani din Capitală şi s-a manifestat pe o suprafaţă de 300 de metri, fiind vorba despre un grajd pentru animale.
Cercetările pompierilor au arătat că focul ar fi pornit de la o defecţiune la un calorifer electric folosit de paznici pentru încălzire, au precizat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov pentru Mediafax.
În încăperea în care stăteau paznicii erau folosite mai multe calorifere electrice pentru încălzire, în noaptea de miercuri spre joi unul dintre acestea defectându-se.
11 animale, printre care şi doi tigri, au murit joi dimineaţă într-un incendiu izbucnit la o clădire aparţinând circului, de pe Şoseaua Petricani.