MENIU

Mamaia, o stațiune a contrastelor. Ce diferențe de prețuri sunt între nordul și sudul litoralului

Sursa foto: Arhivă

Stațiunea Mamaia s-a transformat într-una a contrastelor. Dacă în partea de sud, turiştii se mulțumesc cu hamsii şi cu un pahar cu bere, pe plajele din nord, turiștii petrec cu şampanie şi mâncăruri fine. Pe de altă parte, litoralul românesc devine din ce în ce mai scump. Hotelierii mai spun că cei care vor veni la mare, începând cu 1 iulie, vor scoate din buzunar cu 24% mai mult pentru cazare sau mâncare. 

Stațiunea Mamaia a devenit una pentru toate gusturile și toate buzunarele. Dacă în partea în partea de sud, cu 30 de lei, oricine poate mânca un meniu complet, iar un şezlong costă 25 de lei, spre nordul stațiunii totul devine mai scump. Aici, prețul pentru un șezlong depășește chiar și 100 de lei.

„Comparativ cu altele, să știți că e un pic mai scumpă, dar nu cine știe ce. Bine, sunt și alte condiții, față de alte stațiuni, altă categorie de hoteluri, de restaurante, adică ai posibilitatea să alegi”, spune un turist.

„Eu zic ca sunt accesibile, asta este situația. Trebuie să ne adaptăm la piață”, afirmă un alt turist.

Pentru cei cu un buget limitat, cea mai bună variantă de vacanță rămâne sudul stațiunii Mamaia.

„În zona de sud, eu zic că sunt mici (prețurile -n.r.). Foarte mici. Spre deosebire de nord, unde sunt udeva la dublu. Noi avem un șezlong 23-30 de lei, acolo e 50-60 de lei”, a precizat Răzvan Chițan, administrator de plajă.

De asemenea, pentru o noapte de cazare în Mamaia nord, turiștii pot scoate din buzunar cel puțin 500 de lei. Costul este aproape dublu, față de zona de sud, iar în lunile iulie și august reprezentanții din turism anunță scumpiri și mai mari. 

Mai multe articole despre:
mamaia preturi mamaia