MENIU

Mamă, trimisă în judecată de DIICOT pentru că și-a exploatat sexual fiica de doar 1 an și 11 luni

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teorism (DIICOT) au dispus trimiterea de judecată a inculpatei Roxana Elena Onu, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori în formă continuată, viol în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.

Potrivit oamenilor legii, în perioada mai 2014 – decembrie 2015, Roxana Elena Onu, a recrutat-o în mod repetat, la diferite intervale de timp, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, pe fiica sa minora, ce a avut intervalul de vârstă 4 luni – 1 an și 11 luni, în scopul exploatării sale sexuale, prin producerea și punere la dispoziție de materiale pornografice prin aplicația Skype, contra unor sume de bani.

S-a reţinut că inculpata a luat cunoştinţă de pe un site de profil, unde anterior desfășura activități de video-chat, despre faptul că putea obține sume de bani prin oferirea de sesiuni video conținând activități de exploatare sexuală a minorilor prin aplicația Skype.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, susțin procurorii, s-a reţinut că inculpata s-a decis să ofere astfel de “spectacole” cu fiica sa, primind pentru fiecare sesiune video diferite sume de bani prin intermediul Western Union, pe numele său și pe numele membrilor familiei.

Activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada mai 2014 – decembrie 2015, timp în care inculpata a oferit aproximativ 33 de “spectacole” în direct cu abuzurile sexuale exercitate asupra minorei.

Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluţionare  Tribunalului Bucureşti.

Mai multe articole despre:
DIICOT minori trimitere în judecată