MENIU

Mama lui Cristian David, pusă sub urmărire penală

Cristian David

Mama lui Cristian David a fost audiată, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), surse judiciare declarând, pentru MEDIAFAX, că aceasta are calitatea de suspect în dosarul fostului ministru delegat. UPDATE: Mama fostului ministru a fost pusă sub urmărire penală. 

UPDATE: Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de DUMITRESCU GEORGIANA (mama numitului DAVID CRISTIAN, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni la data faptelor) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, anunţă un comunicat al DNA. 

În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora suspecta Dumitrescu Georgiana a acceptat încheierea unui antecontract de vânzare – cumpărare a unui imobil situat în oraşul Azuga, iar ulterior, a unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică la data de 30 august 2013, ambele cu conţinut nereal şi destinate folosirii, de către fiul său David Cristian, cu titlu de documente justificative în procedura de evaluare a averii sale, aflată pe rolul ANI, cu consecinţa exonerării acestuia de răspundere patrimonială.
La data de 26 februarie 2014, suspectei i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Mama fostului ministru, audiată la DNA

Georgiana Dumitrescu, mama lui Cristian David, a stat la DNA câteva zeci de minute, iar la ieşire nu a dorit să facă precizări nici despre calitatea ei în dosar, şi nici despre acuzaţiile ce i-ar fi fost aduse la cunoştinţă.

Fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni Cristian David a declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din calitatea de membru al PNL, pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzaţiilor DNA şi că are toată disponibilitatea să prezinte datele care să clarifice situaţia.

El a reacţionat astfel după ce DNA a anunţat că a cerut cere de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.

"Am toată disponibilitatea de a pune la dispoziţie datele şi elementele necesare pentru a clarifica această situaţie şi a-mi dovedi nevinovăţia. Începând de astăzi, am renunţat la calitatea de membru PNL, pentru a nu afecta imaginea partidului", a declarat, pentru MEDIAFAX, David.

Procurorul şef al al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie referatul în vederea sesizării preşedintelui României, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Cristian David, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DNA.

Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, în declaraţia de avere depusă la 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David a consemnat în fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 de euro, cu titlu de "restituire împrumut", de la mama sa.
Cristian David şi-a dat miercuri demisia din funcţia de ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, alături de ceilalţi miniştri liberali din Guvern.

Surse politice au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că David se află printre susţinătorii lui Călin Popescu Tăriceanu, în demersul acestuia de a discuta cu premierul Victor Ponta pentru continuarea în formula USL, cei doi numărându-se printre cei care au votat împotriva ruperii Uniunii.

Călin Popescu Tăriceanu, Cristian David, Radu Stroe şi Ioan Ghişe s-au numărat printre liberalii care s-au exprimat împotriva ruperii USL la momentul votului din Delegaţia Permanentă a PNL.

Mai multe articole despre:
DNA mamă Cristian David