Malta a respins extrădarea lui Paul al României. Alina Gorghiu: O decizie revoltătoare, de neacceptat
Lovitură de teatru în cazul prințului Paul de România! Instanța din Malta respinge cererea de extrădare a României, astfe că acesta nu va fi adus în țară, așa cum au solicitat autoritățile de la București. Cu alte cuvinte, acesta va rămâne în țara insulară din Europa de Sud. Ministrul Justiției Alina Gorghiu a reacționat imediat după aflarea acestei decizii, menționând că aceasta este o decizie revoltătoare, de neacceptat.
Cererea formulată de România şi adresată Maltei de extrădare a prinţului Paul a fost respinsă, luni, de Curtea de Apel din această ţară, după ce aceasta a constatat un "risc real şi personal" de încălcare a drepturilor fundamentale ale acestuia, relatează The Times of Malta.
Declarația dnei Alina Gorghiu referitoare la situația fugarului Paul-Philippe al României:
O decizie revoltătoare precum cea comunicată astăzi este de neacceptat dacă ne gândim la Decizia – cadru JAI în materie de predare și la interpretările recente ale CJUE în urma cererii de decizie preliminară depusă în luna aprilie de Curtea de Apel Brașov.
Decizia instanței malteze reprezintă o încălcare flagrantă a unei decizii CJUE date expres în cazul fugarului Paul-Philippe al României.
Voi propune Premierului României ca Guvernul să reacționeze la nivel diplomatic la o asemenea încălcare flagrantă a deciziei CJUE.
Prințul Paul vrea să scape de extrădare! Strategia folosită de avocatul său: tupeu uriaș
Și în acest caz, statul român, prin ANP, a depus toate garanțiile solicitate privitoare la condițiile din penitenciare.
CJUE a stabilit că autoritatea de executare a MEA nu poate aplica un standard de protecție a drepturilor fundamentale mai ridicat decât cel care rezultă din dreptul Uniunii și din Cartă. România, prin ANP, a oferit în peste 850 de cazuri numai în ultimul an, garanții că închisorile din România sunt la standardele impuse de dreptul Uniunii.
Indiferent de numele fugarilor, de strategiile avocaților, de informațiile incorecte despre România prezentate instanțelor străine, statul român face toate eforturile posibile pentru aducerea tuturor în țară, indiferent de notorietatea cazurilor.
Vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia, vândută de ANAF pe o sumă infimă
Anul trecut peste 800 de fugari au fost aduși în România iar anul acesta numărul este de peste 400.
În cazul lui Paul-Philippe al României instanța de fond din Malta decisese în favoarea statului roman dar instanța de apel a respins predarea fugarului către România.
Există o procedură în fața instanței constituționale din Malta pe care o vom urmări în continuare.
Reamintesc, Curtea de Apel Brașov a emis Mandatul European de Arestare la 17 decembrie 2020 pentru acest fugar în vederea executării pedepsei definitive de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu.
Instanța malteză a apreciat că în cazul executării Mandatului European de Arestare împotriva lui Paul-Philippe al României există riscul real ca el să fie supus unei încălcări a art. 4 din Carta drepturilor fundamentale ale UE și art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului cu alte cuvinte se invocă condițiile de detenție din România. Pe această bază, instanța malteză a refuzat executarea Mandatului European de Arestare.
Statul român va utiliza în continuare toate mijloacele juridice disponibile pentru a continua demersurile în vederea predării tuturor fugarilor.
Reamintim că prinţul Paul a fost arestat în aprilie în Malta pe baza unui mandat european de arestare şi a fost ţinut în arest timp de două luni până când i s-a acordat eliberarea pe cauţiune.
Prinţul Paul, în vârstă de 77 de ani, a fugit din România în 2020 şi s-a stabilit la Paris, după ce a fost găsit vinovat de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare de lângă Bucureşti, asupra cărora autorităţile au afirmat că şi-a revendicat în mod fals dreptul de proprietate. El a fost condamnat în România la trei ani şi patru luni de închisoare, dar avocaţii săi au susţinut că acuzaţiile penale împotriva sa au fost motivate politic şi că clientul lor este persecutat politic.
În timp ce locuia la Paris, prinţul Paul a contestat cu succes în faţa instanţelor franceze o cerere similară de extrădare din partea autorităţilor române. (Numai că, la sfârşitul lunii trecute, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit clar că justiţia din Franţa nu a procedat corect în dosarul privind mandatul european de arestare pe numele fugarului Paul-Philippe al României - n.r.).