MALADIA TĂCUTĂ care face ravagii în România. Se transmite prin fluidele corporale, dar şi prin sânge
O maladie tăcută, hepatita afectează un număr mare de persoane. Mulţi români află din întamplare că suferă de Hepatită B sau C, o boală parşivă care te macină prin interior. Deşi în Europa sunt folosite terapii noi în tratarea acestor afecţiuni, în Romania acestea se lasă aşteptate de caţiva ani.
Deşi medicii specialişti şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) au făcut lobby pentru actualizarea listei medicamentelor destinate acestor pacienţi, autorităţile din sănătate par să nu se gandească la cei ce luptă în fiecare zi cu această boală, scrie ziaruldevrancea.ro.
Promisiuni au fost, dar în prezent, pacienţii cu Hepatită nu au acces la medicamentele de ultimă generaţie, care le-ar putea creşte speranţa de viaţă şi şansele de vindecare. "Cea mai gravă problemă este faptul că nu se actualizează lista cu medicamente gratuite şi compensate. De aici derivă foarte multe drame, atat în cazul Hepatitei C, cat şi în cazul Hepatitei B.
Avem un call center şi 80% din apelurile primite fac referire la tratamente. ‹‹Am citit că a apărut un medicament nou. Cand va fi disponibil şi în Romania? Ce să mai facem? Cum putem să avem acces la noile tratamente?›› Acestea sunt doar cateva dintre întrebările venite din partea pacienţilor. Au fost mai multe dezbateri publice pe actualizarea listelor. În ultimul an ni s-a promis de cel puţin cinci ori că lista va fi actualizată şi de fiecare dată am sperat. Şi noi şi unii medici ajunsesem să minţim oamenii fără să vrem.â
Acum nu mai credem nimic pană nu vedem lista. Autorităţile nu se gandesc la calitatea vieţii acestor oameni. Odată ce boala se agravează bolnavul suferă, familia suferă şi apar costuri adiacente, pe care pacientul trebuie să le suporte", ne-a spus vranceanca Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).
Această problemă se resimte şi în Vrancea, unde cazurile de hepatită s-au înmulţit în ultimii ani, fie că a fost vorba de pacienţi care abia au aflat că suferă de hepatită B sau C, fie că a fost vorba de pacienţi în cazul cărora boala a recidivat. Medicii specialişti atrag atenţia că cei mai afectaţi sunt pacienţii cu hepatită B, pacienţi care aşteaptă şi de trei, patru ani introducerea unor noi medicamente pe listele aprobate de mai marii de la Bucureşti. Şi asta pentru că actualele medicamente şi-au pierdut din eficienţă pentru că virusul hepatic a devenit rezistent la tratament.
“Sunt pacienţi care aşteaptă de trei, patru ani apariţia acestor medicamente. Noi, medicii specialişti de boli infecţioase, gastroenterologie şi boli interne, cunoaştem aceste medicamente. S-au făcut studii în Romania în ultimii doi ani, ni s-au prezentat rezultatele studiilor, dar se tergiversează aprobarea acestei liste”, spune medicul infecţionist Doina Carteleanu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, care supraveghează foarte mulţi pacienţi cu hepatită. Ce ar însemna pentru bolnavi noile medicamente? “Înseamnă să salvezi vieţi, să salvezi bani pentru că, oricat de scumpă ar fi, terapia de fapt salvezi bani. Este mult mai scump să tratezi în faze avansate decat în faze incipiente, în care pacientul poate să răspundă la tratament. Hepatita C este o boală vindecabilă”, mai spune Marinela Debu.
Hepatita virală B este o boală infecţioasă a ficatului cauzată de virusul cu acelaşi nume (VHB), care poate evolua către complicaţii grave, ciroză sau cancer hepatic. Hepatita C este o boală virală infecţioasă produsă de virusul hepatitei C (VHC).
Atat hepatita B, cat şi hepatita C se transmit prin fluidele corporale (spermă, secreţii vaginale, salivă), prin sange ori de la mamă la copil, în timpul naşterii. Virusul se transmite prin contacte sexuale neprotejate, reutilizarea sau folosirea în comun de ace, seringi, alte obiecte de uz personal precum periuţe de dinţi, aparate de ras etc. sau cosmetic, medical şi stomatologic, contaminate şi nesterilizate corect.
Nu puţine au fost situaţiile în care persoane din judeţ au aflat că suferă de această boală după ce au fost internate în spital, în special în timpul comunismului, cand sterilizarea instrumentarului era deficitară. În fiecare an au loc peste 350 de mii de decese din boli de ficat asociate cu hepatita C. În prezent, nu există date oficiale cu privire la numărul persoanelor infectate cu virusul hepatic C în ţara noastră, însă cercetările recente indică o rată a prevalentei de 3.23%, ceea ce ne situeaza pe un loc fruntaş în UE.