MENIU

Majorare pensiilor se lasă așteptată. Procentul va fi cunoscut spre finalul anului, odată cu proiectul de buget - Marius Budăi

Marcel Ciolacu și Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, și-a nuanțat și declarațiile legate de o posibilă majorare cu 10%, după ce liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat că nici el, nici premierul Nicolae Ciucă, n-au avansat niciun procent de majorare. În direct la Realitatea Plus, Budăi a afirmat că pensiile ar urma să crească cu un procentaj peste cel prevăzut de lege, dar a cărui valoare va fi anunțată, cel mai probabil, spre finalul anului, odată cu proiectul de buget pe anul viitor.

"Era un pachet de măsuri pe care PSD le propune. Ce s-a întâmplat? Au început discuțiile, eu i-am văzut pe cei 2 lideri ai Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, si au spus foarte clar că pensiile vor crește. Suntem în această discuție, cu siguranță nu o să mergem pe varianta din lege, ar trebui să majorăm pensiile cu rata inflației din 2021. Dacă am face acest lucru, ar însemna 5,1%, dar mergem pe o variantă mai mare, astfel încât, cu majorarea de la început de an și cu pachetele sociale, să acoperim măcar puterea de cumpărare, să facem toate eforturile pentru a-i proteja pe cei mai defavorizați", a afirmat Marius Budăi, în exclusivitate la Realitatea Plus.

Ministrul PSD al Muncii și-a nuanțat declarațiile în legătură cu majorarea de 10% a pensiilor. "Când noi, PSD, am lucrat la acest pachet si am anunțat aceste propuneri, am avut o evaluare foarte clară. (...)". Ministrul a precizat însă că majorarea va fi anunțată de liderii coaliției, "când bugetul pe 2023 ca fi adoptat, la finalul anului 2022, iar în acel proiect se va regăsi această majorare a pensiilor".

Mai multe articole despre:
pensii majorare pensii budai psd ciuca ciolacu