MENIU

Pană: Accizarea suplimentară la carburant nu va duce la explozia de preţuri aşteptată de pesimişti

MAJORARE ACCIZĂ CARBURANŢI Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat, vineri, la Bistriţa, că accizarea suplimentară a litrului de carburant de la 1 aprilie "nu va duce la explozia de preţuri la care se aşteaptă pesimiştii", adăugând că nu crede că transportatorii vor organiza proteste sau vor face greve.

Doina Pană a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, de ce trebuie să crească acciza la carburanţi, în condiţiile în care Guvernul a anunţat că România a avut creştere economică şi a răspuns că "în calculul bugetului pe 2014 a intrat acciza la carburant".

"În calculul bugetului pe 2014 a intrat acciza la carburant, s-a amânat cu trei luni (implementarea măsurii - n.r.) şi, după trei luni, trebuie să intre în vigoare. Când calculezi un buget, trebuie să ştii de unde vei face plăţi, iar acciza a intrat şi ea în acest calcul", a spus Pană.

MAJORARE ACCIZĂ CARBURANŢI Ea a făcut referiri şi la temerile că accizarea suplimentară a litrului de carburant de la 1 aprilie va duce la creşteri de preţuri. "Şi anul trecut au fost nişte spaime uriaşe legate de scumpiri, dar raportat la sfârşitul anului 2012, în 2013 a scăzut preţul zahărului cu 10%, al uleiului cu aproape 9%. În ce priveşte carburanţii, sunt calcule economice fundamentate şi apoi credeţi că în an electoral chiar avem chef să determinăm creşteri de preţuri?", a spus Doina Pană.

MAJORARE ACCIZĂ CARBURANŢI Întrebată dacă are semnale din partea transportatorilor că vor organiza proteste, Doina Pană a răspuns că nu.

MAJORARE ACCIZĂ CARBURANŢI "M-am întâlnit de foarte multe ori cu transportatorii şi când ameninţau cu greva generală. Cei care ameninţau reprezentau un segment de 5% din totalul transportatorilor mari. Transportatorii, care ar fi trebuit să facă gălăgie dacă era aşa, erau prezenţi la masă, nu reclamau absolut deloc această acciză. Ce reclamau era o paritate între noi şi turci, că turcii intră cu nişte facilităţi. Nicidecum nu era principala lor revendicare faptul că va creşte această acciză. Cine e mulţumit când există şansa ca preţul să crească? Nu mă aştept la proteste şi greve. Am convingerea că nu va fi explozia de preţuri la care se aşteaptă pesimiştii, ca să nu zicem cei care nu sunt bine intenţionaţi", a comentat ea.

MAJORARE ACCIZĂ CARBURANŢI Accizarea suplimentară, cu 7 eurocenţi, a litrului de carburant va duce la creşterea cu 0,4 lei a preţului benzinei şi motorinei, iar în primele trei luni de la aplicarea acestei modificări este posibilă o scădere a consumului total cu 1-2%. Iniţial, Guvernul intenţiona să aplice acciza de 7 eurocenţi la începutul anului, modificarea fiind însă amânată pentru 1 aprilie.