Măicuță SUSPECTĂ, surprinsă la cerșit! "SURPRIZA" pe care au avut-o poliţiştii când au condus-o la secție
O „măicuţă suspectă” care cerea bani oamenilor pe stradă, în Bacău, a fost reținută de oamenii legi. Aceștia au avut parte de o "surpriză" în momentul în care au dus-o pe femeie la secția de poliție, relatează realitateadebacau.net.
La data de 05 ianuarie, un polițist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale aflat în timpul liber, pe strada Narciselor din mun. Bacău, a depistat o tânără de 31 de ani, din localitate, împotriva căreia a fost instituită măsura urmăririi la nivel naţional.
Cea în cauză se sustrăgea de la executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fiind condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal sub forma complicității și violare de domiciliu.
Tânăra era deghizată în măicuță și apela la mila publicului. Aceasta a fost încarcerată la Penitenciarul Bacău.
Polițiștii îi sfătuiesc pe oameni să nu încurajeze actele de cerșetorie, oferindu-le bani sau diverse bunuri celor care apelează la mila publicului.