Mai sunt 15 români în TEROAREA din Afganistan! Ministrul Bogdan Aurescu: „Se fac demersuri dificile și complexe”
Mai sunt 15 români blocați în Afganistan, conform ministrului de Externe - Bogdan Aurescu. Acesta a menționat că se fac demersuri dificile și complexe pentru extragerea cetățenilor români de pe teritoriul ocupat de talibani.
„Am reușit să aducem în incinta aeroportului pe cei 14 cetățeni români, care se aflau încă de la începutul săptămânii într-o bază militară aflată la circa 6 kilometri de aeroport. Au fost făcute niște demersuri interinstituționale destul de dificile și complexe, mai ales colegii de la Servicii, care au un merit foarte important în acest efort.
Au intrat în contact și au coordonat cu alți parteneri internaționali ai României, companii angajatoare. Repet, a fost un demers foarte complicat, dar care, iată, a reușit în cele din urmă”, a transmis ministrul de externe Bogdan Aurescu, la un post TV.
„Ceilalți cetățeni români care se află în Kabul, care sunt în aeroportul internațional și care nu și-au manifestat dorința de a fi evacuați au planurile lor de evacuare, care sunt făcute de angajatorii lor, fie că vorbim despre ONU, despre o companie sau alte situații. Sigur, noi suntem în contact permanent și cu acești cetățeni români, le-am prezentat de fiecare dată oportunitățile de evacuare atunci când avionul de transport militar a ajuns pe aeroportul din Kabul. De fiecare dată, însă, ei au spus că preferă să folosească planurile de evacuare pe care le au deja la dispoziție.
În afară de cei 14 cetățeni români, mai este un cetățean român aflat în afara aeroportului, care dorește repatrierea și care lucrează pentru un program ONU și care, de asemenea, a încercat și va încerca în continuare cu un convoi al Organizației Națiunilor Unite să ajungă la aeroport”, amai spus ministrul.
MAE a anunțat, vineri, că alți 14 români au reușit să ajungă pe aeroportul din Kabul și urmează să fie evacuați din Afganistan cu o aeronavă românească. Amintim că până acum aeronava trimisă la Kabul a efectuat două zboruri, însă de fiecare dată a transportat spre capitala Pakistanului doar câte un român, pentru că alți cetățeni români aflați în capitala Afganistanului nu reușeau să ajungă la aeroport.