MAI: Peste 100 de persoane cercetate pentru infracțiuni electorale, până la ora 18.00
Ministerul de Interne a primit peste 700 de sesizări referitoare la fapte ilegale electorale până la ora 18.00, la votul pentru alegerile locale. Anunțul a fost făcut duminică de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
MAI a transmis că, duminică, până la ora 18.00, a primit 703 sesizări referitoare la fapte ilegale, care au legătură cu procesul electoral, fiind constatate 133 de infracțiuni, pentru care sunt cercetate 102 persoane.
„Au fost înregistrate 703 sesizări referitoare la fapte ilegale, care au legătură cu procesul electoral. 255 nu s-au confirmat, iar 242 sunt încă în curs de verificare. Au fost constatate 133 de infracțiuni, pentru care sunt cercetate 102 persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Duminică, 27 septembrie, până la ora 18.00, au fost constatate 137 de contravenții, fiind aplicate 88 de amenzi, în valoare de peste 122.000 lei și 47 avertismente scrise.
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a relatat, duminică, mai multe situații din toată țara în care s-au întocmit dosare penale pentru infracțiuni electorale. printre acestea și cel cu focuri de avertisment de la o secție de votare din județul Brașov.
Un jandarm a tras un foc de avertisment la o secție de votare din județul Brașov!