MENIU

Mai multe şcoli ar putea fi închise de VISCOL. Inspectoratele şcolare decid în funcţie de VREME

 MEN: Inspectoratele şcolare decid dacă se închid şi alte şcoli, în funcţie de vreme

Inspectoratele şcolare judeţene vor decide, pe parcursul zilei de luni, dacă unităţile de învăţământ pot funcţiona sau nu la parametrii normali, putând fi decisă, în funcţie de starea vremii, închiderea altor şcoli în afara celor din judeţele unde s-a luat deja această decizie.

"Situaţia legată de unităţile de învăţământ se poate schimba, în funcţie de evoluţia vremii, astfel că inspectoratele şcolare judeţene vor decide, pe parcursul zilei, dacă unităţile de învăţământ din judeţe pot funcţiona sau nu la parametrii normali", anunţă Ministerul Educaţiei.

Totodată, Ministerul Educaţiei recomandă tuturor studenţilor să ia legătura cu secretariatele universităţilor şi să consulte paginile de internet ale acestora. În acest context, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice din Bucureşti a comunicat public decizia de suspendare a examenelor şi în ziua de marţi.

Inspectoratele şcolare judeţene au transmis luni, la ora 13.00, deciziile luate în privinţa funcţionării unităţilor de învăţământ pentru marţi, 28 ianuarie. Astfel, potrivit datelor centralizate la MEN, nu se vor face ore, marţi, în Bucureşti şi alte 12 judeţe - Argeş, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea. Cursurile au fost suspendate şi în judeţele Buzău, Giurgiu şi Brăila, cu excepţia grădiniţelor din municipiile Buzău şi Giurgiu şi a şcolilor din municipiul Brăila, care rămân deschise, la cererea părinţilor.

În alte judeţe, potrivit MEN, cursurile au fost suspendate parţial. Astfel, în Dâmboviţa, sunt închise 46 de unităţi de învăţământ, iar în Bacău şi Botoşani, câte trei. În Suceava, la cinci unităţi de învăţământ există probleme de acces pentru o parte dintre elevii care vin din alte localităţi, dar acestea rămân deschise, iar în Vaslui vor fi închise, marţi, 24 de unităţi de învăţământ.