MENIU

Mai mult de 30.000 de români și-au găsit locuri de muncă prin intermediul ANOFM în primele două luni din 2021

Locuri de munca de la ANOFM

30.299 de persoane au fost angajate în primele două luni ale anului în urma măsurilor de stimulare a ocupării aplicate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Informația este inclusă într-un comunicat de presă remis, marți, de instituție.

Din acest total, 13.294 de persoane au peste 45 de ani, 6.439 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 5.632 de persoane au între 25 şi 35 de ani, iar 4.934 sunt tineri sub 25 de ani. Conform Agerpres, numărul femeilor încadrate în muncă în aceste două luni este de 14.608 (48,21% din total), iar al bărbaţilor de 15.691 (51,79%).

În funcţie de rezidenţă, 16.458 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 13.841 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (10.450), profesionale (7.249), gimnaziale (6.254), 3.429 de persoane având studii universitare.

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2021, 16.536 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiş ocupă primul loc (3.087 de persoane angajate), urmat de Buzău (1.733) şi Bucureşti (1.784).

Mai multe articole despre:
ANOFM locuri de munca