Magnatul Ioan Niculae rămâne după gratii. Cererea de eliberare condiţionată, amântă pentru lămuriri
Magistraţii Judecătoriei Găeşti au decis să amâne judecarea cererii de eliberare condiţionată depusă de Ioan Niculae, pentru data de 27 august. Omul de afaceri execută o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Mită la PSD".
Procurorul DNA a cerut joi în instanță să se facă o adresă către comisia de specialitate din cadrul Penitenciarului Găești, în care aceasta să explice cum s-au calculat termenele privind eliberarea condiționată și să dea detalii despre cărțile scrise în închisoare de Niculae, scrie Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, cererea de liberare condiționată a fost formulată după ce Ioan Niculae a scris două cărți, fiind deja analizată de comisia de specialitate din cadrul Penitenciarul Găești, unde omul de afaceri își execută pedeapsa.
Omul de afaceri Ioan Niculae a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, pe 2 aprilie 2015, la doi ani și șase luni închisoare cu executare, iar fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a primit trei ani închisoare cu executare, în dosarul "Mită la PSD".
Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe 11 ianuarie 2012 pe Gheorghe Bunea Stancu și omul de afaceri Ioan Niculae, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.
Bunea Stancu, care era și președinte al Organizației Județene Brăila a PSD, a fost acuzat de folosirea influenței și autorității ce rezultă din funcția de conducere într-un partid pentru a obține pentru altul bani sau foloase necuvenite, iar Ioan Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În același dosar au fost deferiți justiției Gheorghe Teodorescu, acționar al SC Insomar SRL, și Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 pentru susținerea candidatului PSD Mircea Geoană.