Magistraţii ies la atac şi contestă impozitarea pensiilor speciale
Magistraţii se revoltă pe tema impozitării pensiilor speciale. "Motivul ce ni se oferă, și anume cel al „secătuirii” bugetului statului, nu a fost însoțit de nicio analiză, de nicio cifră, de nicio prezentare concretă", au afirmat reprezentanţii asociaţiilor de profil, potrivit Realitatea TV. Măsură impozitării, fără detalii foarte clare, a fost anunţată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Şi Consiliul Superior al Magistraturii a criticat dur măsura anunţată de Ministerul Finanţelor, precizând că un asemenea demers ar afecta grav statutul magistratului.
Consiliul a precizat, într-un comunicat de presă, că în majoritatea statelor există obligația constituțională de a garanta judecătorilor și procurorilor, la încetarea funcției, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remunerații, iar o eventuală impozitare ar contraveni independenţei justiţiei.
Totodată, CSM aminteşte că funcția de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția celor didactice din învățământul superior.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a anunţat o „taxă de solidaritate” impusă asupra tuturor pensiilor mai mari de 10 000 de lei. Singurele pensii mari care ar urma să fie "scutite" de tăieri sunt cele ale parlamentarilor şi militarilor.