Magistrații solicită CSAT declasificarea hotărârilor privind protocoalele dintre servicii și parchet
Asociația Magistraților din România și Uniunea Națională a Judecătorilor din Români îi cer lui Klaus Iohannis, într-o scrisoare, să includă pe agenda ședinței CSAT, în calitatea lui de președinte al CSAT, “declasificarea tuturor hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării prin care serviciilor de informații li s-au trasat atribuții în combaterea infracțiunilor”.
Solicitarea vine în contextul în care, în baza unor hotărâri CSAT care sunt clasificate, s-au semnat protocoale între serviciile de informații și Ministerul Public, pe temeiul cărora s-au format “echipe mixte” compuse din agenți ai serviciilor de informații și procurori, ceea ce, spun magistrații, nu are acoperire legală.
În scrisoarea transmisă președintelui Klaus Iohannis, magistrații susțin că păstrarea secretă a acestor hotărâri nu face altceva decât să alimenteze spațiul public cu suspiciuni ce erodează încrederea în instituțiile statului.
Ei subliniază că România este stat de drept și că o caracteristică a statului de drept este aceea că normele legale sunt publice.
Totodată, potrivit magistraților, "cât timp aceste hotărâri ale CSAT și protocoalele dintre serviciile de informații și parchete nu sunt publicate, pentru ca fiecare cetățean să știe ce conțin, încrederea în justiție nu va fi recâștigată".