MENIU

Magistrații resping negocierile lui Dăncilă: Singura soluție, abrogarea imediată a OUG

Mai multe asociații ale magistraților anunță că refuză invitația la negocieri din partea premierului Viorica Dăncilă, anunțând că independența justiției nu se negociază și că, oricum, orice dialog trebuia inițiat înainte de adoptarea OUG nr.7/2019.

Asociațiile magistraților i-au răspuns duminică premierului Viorica Dăncilă, după invitația acesteia la discuții pe tema ordonanței de urgență care modifică legile justiției. Magistrații spun că independența justiție nu se negociază și că singura soluție în acest moment este abrogarea imediată a OUG-ului.

”Nu în ultimul rând, adresăm un apel Consiliului Superior al Magistraturii și altor asociații profesionale să nu trimită reprezentanți la aceste întrevederi propuse (la care, în mod surprinzător, nu au fost invitați Președintele ICCJ sau Procurorul General al României), cât timp nu se conturează o agendă concretă cu privire la modul în care Guvernul României se angajează să transpună imediat coordonatele trasate de entitățile internaționale indicate”, spun asociațiile.

Reacția magistraților vine după ce premierul Viorica Dăncilă a transmis duminică o invitație reprezentanților CSM și ai asociațiilor de magistrați la discuții pe tema ordonanței de urgență de modificare a legilor justiției.

Comunicatul integral al asociațiilor de magistrați:

Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție”, având în vedere invitația publică lansată de dna prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai asociațiilor profesionale ale magistraților de participare la discuții pe marginea legislației în domeniul justiției, formulează următoarele precizări:

Independența justiției nu se negociază! Orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia inițiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluție aflată în acest moment la îndemâna legiuitorului (fie el și delegat) fiind abrogarea imediată și în integralitate a actului normativ în cauză.

Reiterăm faptul că Guvernul României și Parlamentul României au refuzat constant să ia în considerare argumentele și soluțiile constituționale prin care să respecte convențiile internaționale la care România a aderat, transmise în ultimii doi ani de corpul magistraților, care s-au opus inițiativelor legislative într- o majoritate covârșitoare (peste 90% dintre judecători și procurori), iar adoptarea unor modificări ale legislației privind organizarea judiciară, prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fără respectarea unor rigori minime de transparență decizională și fără consultarea reală și efectivă a corpului magistraților este contrară angajamentelor internaționale ale Statului român.

Înainte de a proceda la invitarea asociațiilor profesionale ale magistraților la discuții generale, în contextul protestelor publice masive organizate de magistrați pentru respectarea statului de drept, Guvernul României avea obligația de a da o minimă dovadă de respectare a recomandărilor din Raportul Comisiei Europene dat publicității în luna noiembrie 2018, a concluziilor avizului Comisiei de la Veneția din octombrie 2018, precum și a concluziilor și recomandărilor raportului GRECO din martie 2018, a căror punere în practică era posibilă cu ocazia intervențiilor legislative prin care s-au adus modificări legilor justiției.

Prin urmare, Guvernul are obligația de a lua măsuri pozitive de natură legislativă sau administrativă în scopul suspendării imediate a punerii în aplicare a dispozițiilor din legile justiției și ordonanțele de urgență subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, revizuirea acestor acte normative urmând a fi realizată prin discuții profesioniste și concrete, iar nu prin consultări formale, stabilite la prânzul de week-end și fără o agendă serioasă.

În consecință, solicităm imediat Guvernului României să elimine limitările adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor și să abroge imediat dispozițiile referitoare la înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați, cu o competentă exclusivă care nu mai există în cazul niciunei alte categorii socio-profesionale. Cerem Guvernului României să renunțe imediat la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii și la cele care elimină meritocrația în magistratură, promovarea efectivă la instanțele și parchetele superioare urmând a se face numai pe baza meritocratice, inclusiv și mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, solicităm Guvernului României să abroge imediat OUG nr.77/2018, precum și prevederile referitoare la reorganizarea Inspecției Judiciare care întăresc nejustificat atribuțiile inspectorului-șef.

Dialogul loial și constructiv între puterile statului poate avea loc doar în momentul în care sunt îndepărtate din legislație dispozițiile care subminează independența justiției și principiile statului de drept.

Nu în ultimul rând, adresăm un apel Consiliului Superior al Magistraturii și altor asociații profesionale să nu trimită reprezentanți la aceste întrevederi propuse (la care, în mod surprinzător, nu au fost invitați Președintele ICCJ sau Procurorul General al României), cât timp nu se conturează o agendă concretă cu privire la modul în care Guvernul României se angajează să transpună imediat coordonatele trasate de entitățile internaționale indicate.

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte judecător Anca Codreanu, co-președinte

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor

procuror Antonia Diaconu, co-președinte procuror Cosmin Adrian Iordache, co-președinte

Asociația Inițiativa pentru Justiție

procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte procuror Sorin Lia, co-președinte

Invitația lui Dăncilă

Cu câteva ore înainte de mitingul din Piaţa Victoriei şi confruntată cu blocarea activităţii instanţelor, Dăncilă a chemat la discuţii asociațiile de magistrați și reprezentanți ai CSM.

"Având în vedere opiniile exprimate în spațiul public de diferite asociații profesionale din mediul juridic, premierul Viorica Dăncilă invită luni, 25 februarie, ora 15.30 la Palatul Victoria câte un reprezentant al asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai CSM, pentru discuții pe marginea legislației în domeniul justiției.

Totodată, premierul Viorica Dăncilă asigură asociațiile de magistrați că există întreaga disponibilitate a Guvernului pentru a sprijini toate instituțiile din sistemul judiciar în înfăptuirea unui act de justiție corect, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor", se spune în comunicatul Guvernului. 

HAOS în Justiție: Sute de magistrați, în stradă. Activitate suspendată în parchete și tribunale 

Sute de magistrați, judecători și procurori, au protestat vineri în București și în mai multe județe din țară. În plus, mai multe Parchete și tribunale au anunțat că își vor suspenda activitatea începnd de luni, în semn de protest față de ordonanța guvernului care modifică legile justiției.

Mai multe articole despre:
magistraţi Viorica Dăncilă