Magazinele te-au păcălit cu un produs defect? Noile reguli le obligă să îți trimită unul nou-nouț, nu să te pună pe drumuri cu reparațiile
Potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților, consumatorul nu va mai fi nevoit să aleagă între repararea sau înlocuirea unui produs achiziționat în cazul în care se constată neconformitatea acestuia într-un termen de maxim 30 de zile de la livrare, așa cum prevedea actuala legislație. În schimb, acesta va beneficia automat de înlocuirea produsului respectiv.
Altfel spus, dacă până în prezent clientul păgubit era pus pe drumuri pentru reparația unui aparat electrocasnic care nici măcăr nu s-a stricat din vina lui, acum trebuie doar să anunțe vânzătorul cu privire la defect, iar acesta va fi obligat să îi aducă unul nou-nouț.
Prin ordonanță de urgență, sub amenințarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene și cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2022, Guvernul a introdus o serie de condiții privind vânzarea și garanția bunurilor, inclusiv ale celor cu conținut digital. Aceste condiții se bazează pe dispozițiile de fond ale Directivei (UE) 2019/771, care acoperă principalele diferențe dintre normele obligatorii de protecție a consumatorilor la nivel național, ca urmare a transpunerii normelor minime de armonizare prevăzute în Directiva 1999/44/CE de către statele membre.
Potrivit ordonanței, neactualizarea conținutului digital al unui produs în conformitate cu contractul constituie un motiv de neconformitate al bunului respectiv. În astfel de cazuri, consumatorii au dreptul de a solicita aducerea bunului la conformitate, de a primi o reducere proporțională a prețului sau de a rezilia contractul. De asemenea, în situația în care condițiile privind garanția comercială menționate în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, se aplică condițiile mai avantajoase.
Ordonanța a fost adoptată tacit de Senat, însă la Camera Deputaților s-a introdus un amendament care modifică regimul bunurilor pentru care se constată neconformitatea într-un termen de 30 de zile calendaristice de la livrare.
Noul text prevede : ”Consumatorii pot să opteze pentru o anumită măsură corectivă în cazul în care neconformitatea bunurilor este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăşi 30 de zile calendaristice”. Forma amendată și adoptată de Parlament are următoarea formulare: ”Consumatorii beneficiază de înlocuirea bunurilor în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăşi 30 de zile calendaristice”.
”În această situație se consideră că bunurile aveau deja un viciu la momentul achiziționării, sens în care consumatorul trebuie să fie protejat prin înlocuirea acestora”, explică noul act normativ.