MENIU

MAFIA PĂDURILOR. Guvernul a sesizat DNA din septembrie cu privire la terenurile restituite din Bacău

MAFIA PĂDURILOR. Guvernul a sesizat DNA din septembrie cu privire la terenurile restituite din Bacău

Corpul de Control al prim-ministrului a transmis, încă din 5 septembrie, către DNA, raportul de control privind restituirea unui teren forestier de 43.277 hectare şi a unui teren agricol în suprafaţă de 50 hectare în Bacău, precizează Guvernul.

Gândul.info a relatat, vineri, că retrocedarea moşiilor lui Dimitrie Ghica, pentru care Ilie Sârbu este cercetat penal, în timp ce pentru Viorel Hrebenciuc se cere arestarea, a fost investigată de către Corpul de control al premierului Victor Ponta, conform unei informaţii care apare într-un referat de arestare al DNA.

Corpul de Control a constatat nereguli în procesul de retrocedare, surse judiciare explicând însă pentru Gândul că instituţia nu a depus o plângere la Parchet, în referatul de arestare arătându-se că cei care au depus plângere au fost angajaţii Direcţiei Silvice Bacău.

Înr-un comunicat transmis sâmbătă de Guvern, Corpul de Control al Primului-ministru informează că, în urma controlului efectuat în baza dispoziţiilor prim-ministrului Victor Ponta, Corpul de Control al Primului-ministru a transmis, încă din 05.09.2014, către Direcţia Naţională Anticorupţie, Raportul de Control privind restituirea unui teren forestier de 43.227 Ha si a unui teren agricol de 50 ha, în judeţul Bacău, precum şi documentaţia aferentă. De asemenea, in vederea valorificării aspectelor constatate in Raportul Corpului de Control, acesta a fost transmis, pe lângă DNA, si la următoarele instituţii: Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Bacău, Prefectura Bacău, Tribunalului Sibiu, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Afacerilor Interne.