MAE - Atenționare de călătorie pentru toți românii care merg în Grecia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză de caniculă, cu temperaturi de până la 40-42 de grade Celsius, pentru întreg teritoriul Greciei, începând de sâmbătă.
Valul de căldură, provenit din zona Europei de Vest şi a Nordului Africii, va afecta în principal vestul, centrul şi nordul Republicii Elene, insulele din sud-estul Mării Egee, precum şi arhipelagul insulelor Dodecaneze, efectele acestuia urmând a fi resimţite îndeosebi în zonele din interiorul ţării.
Astfel, vor fi afectate regiunile Macedonia centrală, Tesalia, Sterea şi peninsula Peloponez, temperaturile prognozate urmând a atinge până la 40 de grade Celsius, în timp ce în zonele din interiorul continentului acestea vor fi mai ridicate (41-42 de grade Celsius).
Pentru insulele Ionice, arhipelagul Dodecanez şi sudul Insulei Creta sunt prognozate temperaturi de la 35 până la 37 grade Celsius, în timp ce în restul insulelor elene temperaturile vor avea o valoare de la 33 până la 35 grade Celsius;
În regiunea Attica (inclusiv capitala Atena) temperatura maximă va fi cuprinsă între 39 şi 40 grade Celsius, în timp ce în zonele de coastă aceasta va fi cu 3 până la 4 grade mai scăzută, datorită brizei marine.
Potrivit Serviciul de Meteorologie (EMY), valul prelungit de caniculă ar putea să afecteze Republica Elenă până la sfârşitul lunii iulie.
Autorităţile elene avertizează că temperaturile ridicate şi, parţial, intensificările vântului vor favoriza în continuare apariţia unor incendii de vegetaţie.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet atena.mae.ro, salonic.mae.ro, ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic croat, pentru perioada 22-26 iulie a fost emis un cod roşu pentru temperaturi ridicate în regiunile Zagreb, Karlovac, Knin, Rijeka şi Split, fiind prognozate temperaturi de 34-40 de grade Celsius.
De asemenea, a fost emis un cod portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek, Gospic şi Dubrovnik.
Se recomandă cetăţenilor români să evite expunerea directă la soare, pe cât posibil în intervalul orar 11,00-16,00 şi să se hidrateze corespunzător.
Autorităţile croate avertizează cu privire la disconfortul termic, precum şi la riscul apariţiei de incendii de vegetaţie.
Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional - www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă www.ccaa.hr.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.