MAE: Atenționare de călătorie în Slovenia, unde se așteaptă căderi masive de zăpadă
Românii care intenționează să călătorească în Slovenia trebuie să aibă grijă! Agenţia locală pentru Mediu a emis o atenţionare privind căderi masive de zăpadă, care, în unele locuri, va depăşi zece centimetri, fapt ce a determinat autorităţile slovene să reducă circulaţia auto pe principalele artere ale infrastructurii rutiere sau chiar să închidă porţiuni de autostradă, ca urmare a unor accidente provocate de acumulările de zăpadă, informează MAE.
Astfel, segmente din autostrăzile A1 şi A2 (porţiunile dintre Senozece şi Nanos în direcţia Koper, respectiv dintre Lesce şi Radovlijca către Austria) au fost închise ca urmare a unor accidente rutiere în care au fost implicate transporturi cargo, se arată în comunicatul citat.
De asemenea, alte porţiuni de drumuri naţionale, cum ar fi cele din nord-vestul regiunii Gorenjska, au fost închise din acelaşi motiv.
Potrivit aceleiași surse, punctele de frontieră Fernetici (Italia) şi Starod and Jelsane (Croaţia) au fost închise pentru transporturile cargo de peste 7,5 tone. În plus, circulaţia pe porţiunea de autostradă dintre Ajdovscina şi punctul de intersecţie Nanos a fost restricţionată.
Atenţionarea vizează şi zonele vestice ale ţării, unde există riscul producerii de inundaţii, ca urmare a ploilor puternice, mai arată MAE.