MAE, alertă de călătorie în Grecia: Restricții de circulație pe autostrăzi și drumuri naționale - Inundații după ciclonul Daniel
Alertă de călătorie în Grecia! Românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă sunt avertizați că, din cauza ciclonului „Daniel”, sunt restricții de circulație pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că, urmare a efectelor cauzate de ciclonul "Daniel" (inundaţii, alunecări de teren etc.), există încă perturbări ale circulaţiei pe unele drumuri naţionale şi autostrăzi.
A fost afectată infrastructura de transport şi comunicaţii din zonele Volos, Magnisia, Trikala, Karditsa, Telion, potrivit MAE.
Republica Elenă – Restricții de circulație
Poliția elenă a dispus restricții de circulație pe mai multe tronsoane, după cum urmează:
- Autostrada A1, pe tronsonul Volos-Salonic, indicându-se următoarea rută ocolitore: Volos - Lamia - Domokos - Trikala - Kalabaka, cu intrare în autostrada Igoumenitsa – Salonic, prin localitatea Grevena.
- Autostrada A1, pe tronsonul Larissa - Salonic, recomandându-se ruta alternativă: Larissa - Koutsochero - Damasi - Tirnavos - Elassona - Agios Dimitrios - Katerini - Salonic.
Direcția Generală Regională de Poliție a Tesaliei a anunțat că, începând cu data de 12 septembrie 2023, restricțiile de circulație se aplică doar vehiculelor care depășesc 3,5 tone pe Drumul Național Volos - Zagora (ramificația superioară), de la Chania la Zagora, și pe Drumul Național Volos - Zagora, de la Anakasia Alli Meria. Totodată, întreruperile de circulație continuă să se aplice astfel:
- pe drumul provincial Chania - Drakeia;
- pe drumul provincial Agios Onoufriou - Makrynitsa (via Koukourava);
- pe drumul provincial Portarias - Makrynitsa;
- pe drumul național Volos - Zagora, între Kissos - Mouresi;
- pe drumul național Volos - Zagora, între Makrirachi - Anilio.
Din cauza uzurii suprafeței rutiere, circulația autovehiculelor pe drumul provincial Zagora - Pouriou este întreruptă.
Deplasarea vehiculelor spre satul Anthotopo Almyrou se realizează peste podul dintre satele Neraida - Anthotopo, doar pentru vehiculele de până la 3,5t.
Informațiile oficiale actualizate referitoare la evoluția fenomenelor meteorologice extreme sunt disponibile pe site-ul Agenției Naționale elene de Meteorologie: www.emy.gr.
Secretariatul General al Protecției Civile a emis un set de recomandări și măsuri care trebuie urmate de către toate persoanele în această perioadă, pentru a se proteja de riscurile care decurg din apariția fenomenelor meteorologice severe disponibil pe site-ul https://civilprotection.gov.gr.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă să respecte întocmai instrucțiunile autorităților elene responsabile și, în cazul în care se confruntă cu o situație de pericol iminent, să utilizeze numărul unic de urgență 112.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.