MĂCEL într-un sat irakian. Jihadiştii Statului Islamic au ucis toţi bărbaţii
Militanţii jihadişti ai Statului Islamic au ucis cel puţin de 80 de bărbaţi din minoritatea yazidi găsiţi într-un sat din nordul Irakului, în timp ce femeile şi copii au fost răpiţi, informează BBC.
Luptătorii jihadişti au intrat vineri în satul Kocho aflat la 45 de kilometri de munţii Sinjar, unde i-au somat pe localnici să se convertească la islamism, în caz contrar urmând a fi ucişi, scrie adevarul.ro.
Refuzul îndeplinirii doleanţei celor din Statul Islamic a fost urmat de executarea a peste 80 de bărbaţi. „Ei (n.r. – jihadiştii) au venit şi au început să ucidă oameni în această după-amiază”, a declarat un oficial kurd, Hoshiyar Zebari, pentru agenţia Reuters.
Reprezentantul kurd a precizat că toată acţiunea jihadiştilor din sat a durat o oră.