MENIU

MĂCEL în Afganistan: Peste 150 de militari, uciși sau răniți de talibani în 24 de ore

Lupte în Afganistan

Anunțul SUA privind retragerea militarilor americani din Afganistan are consecințe dramatice, ducând la intensificarea atacurilor talibanilor. În doar 24 de ore, peste 150 de militari au fost uciși sau răniți.

Potrivit autorităților, în 26 și din cele 34 de provincii au loc confruntări armate. Oficiali sub protecţia anonimatului au spus că bilanţul luptelor este ”șocant de mare”. 

Guvernul afgan a subliniat că aceste confruntări s-au intensificat în întreaga ţară după ce SUA au lansat retragerea trupelor americane până la 11 septembrie.

Luni, talibanii au cucerit districtul Shahrak, în provincia Ghor (vest), şi au obligat trupele afgane să se replieze în sate vecine. Un atentat cu maşină-capcană a vizat un sediu al poliţiei în districtul Khas Balkh, în provincia Balkh, şi s-a soldat, duminică, cu cel puţin patru morţi şi 50 de răniţi, inclusiv civili. În aceeași zi, luptătorii talibani au atacat districtul Qaisar din nordul provinciei Faryab, ucigând și rănind zeci de forțe de securitate afgane.

”În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat, din nefericire, 157 de victime în rândul forţelor de securitate”, a transmis un oficial afgan, potrivit hotnews.