MENIU

Macara prăbuşită la Eroilor, pe șantierul de la metrou

O macara s-a prăbușit pe șantierul de la metrou, la stația Eroilor, scrie digi24.ro.

UPDATE: Muncitorii lucrează la ora aceasta pentru repoziționarea macaralei.

Şoferul a ieșit din cabină și se află în incinta șantierului. Se pare că el nu are nevoie de îngrijiri medicale. Doi inspectori de la Protecția Muncii au venit pe șantier pentru cercetări.

Activitatea pe șantier a fost reluată, muncitorii care i-au sărit în ajutorul șoferului din macara întorcându-se la lucru.

Macaraua de mare tonaj s-ar fi prăbușit după ce greutățile pe care ar fi trebuit să le ridice nu au fost echilibrate cum trebuie, potrivit unui angajat de pe șantier.

Macaragiul se află în continuare în cabina macaralei. Deocamdată nu este cunoscută starea acestuia.

O ambulanță a venit la fața locului. De altfel, în apropiere se află Spitalul Universitar.

În decembrie 2015, carosabilul s-a surpat în aceeași zonă, în urma lucrărilor din subteran. Traficul a fost deviat și nici până acum nu se circulă pe Bulevardul Eroii Sanitari.

Potrivit Metrorex, procentul de realizare a structurii de rezistență aferentă tronsonului Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera) inclusiv Valea Ialomiței este, în acest moment, de 82%, fiind realizați 7.713 ml de tunel din totalul de 8.433 ml.

Lucrările sunt prevăzute a fi finalizate în primul semestru al anului 2017.