Vestele galbene. Lupte de stradă la Paris între manifestanți și forțele de ordine. Macron: ”Rușine!”
Parisul a fost sâmbătă scena unor proteste semnificative. Forțele de ordine s-au ciocnit cu manifestanții care au început să iasă în stradă în urmă cu mai multe zile, după scumpirea carburanților. Comentatorii atrag atenția că nemulțumirea protestatarilor trece dincolo de prețul motorinei.
Poliţiştii francezi au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă în Paris pentru a dispersa protestatarii care îşi manifestă dezacordul faţă de scumpirea carburanţilor, în a doua săptămână de manifestaţii, relatează Le Figaro, citat de Mediafax.
Altercaţiile dintre forţele de ordine şi cetăţeni au avut loc în zona Champs Elysees, după ce protestatarii au încercat să treacă de un cordon al poliţiei.
Manifestanții au făcut mai multe baricade și au incendiat grămezi de mobilier stradal. La u moment dat, aceștia ar fi încercat chiar să ajungă la rețedința premieruui. Mai multe persoane au fost arestate, au anunţat surse din cadrul poliţiei. Protestatarii au pancarte cu mesajele „Demisia lui Macron” şi „Franţa este nervoasă”.
Potrivit presei franceze, mai mulți reprezentanți ai extremei-drepte ar fi infiltrat manifestația. Oficialii francezi au acuzat-o de altfel pe Marine Le Pen că și-a chemat suporterii în stradă.
Un bilanț al ministrului de Interne, Christophe Castaner, a anunțat că 106.301 protestatari s-au aflat pe străzi, în diferite orașe ale Franței, în scădere de la cei 280.000 care s-au strâns săptămâna trecută.
Macron: Rușine!
"Mulţumiri forţelor noastre de ordine pentru curajul şi profesionalismul lor. Ruşine celor care le-au agresat. Ruşine celor care s-au manifestat violent faţă de alţi cetăţeni şi jurnalişti. Ruşine celor care au încercat să intimideze parlamentari. Nu există loc pentru aceste violenţe în Republică", a scris pe Twitter şeful statului francez.
Înaintea acestei reacţii, notează AFP, preşedinţia şi guvernul nu făcuseră niciun comentariu legat de noile manifestaţii ale "vestelor galbene" care cer în special anularea creşterii taxelor la carburanţi şi măsuri privind puterea de cumpărare.
Ministrul de Interne, Christophe Castaner, a denunţat violenţele din mai multe locuri din Franţa, în cursul cărora s-au operat 130 de reţineri, dintre care 42 la Paris.
Zeci de mii de oameni erau așteptați sâmbătă în capitala Franței. Manifestaţiile au început sâmbăta trecută, când peste 280.000 de persoane au luat parte la proteste în peste 2.000 de locaţii din ţară.
Prețul motorinei a crescut cu aproape 23% în ultimele 12 luni, la aproape 1,51 euro/litru, cel mai mare preț din 2000 și până acum.
Prețul a fost scumpit și de decizia președintelui Emmanuel Macron de a crește, anul acesta, taxa pe carburant cu 7,6 eurocenți pe litru la motorină și 3,9 cenți la benzină.
Decizia de a impune o nouă creștere, de 6,5 cenți pe litru la motiorină și 2,9 cenți la benzină, de la 1 ianuarie 2019, a fost declanșatorul revoltelor.
Președintele a acuzat prețurile internaționale ale petrolului pentru creșterea prețului carburanților. În același timp, el a apărat taxa pe carburant, spunând că este necesară pentru a finanța investițiile în energie regenerabilă și pentru a elimina, măcar parțial, poluarea.
Analiștii francezi au atras atenția că prețul motorinei a fost doar declanșatorul protestelor organizate în mare parte de oamenii cu venituri reduse, care trăiesc în afara prosperității din marile orașe franceze și se raportează tot mai critic la politicile administrației Macron.