Lupta pentru șefia PSD. Cine l-ar putea înlocui pe Ciolacu
Social-democrații se pregătesc pentru congresul la care se va decide viitoarea conducere a partidului. Actualul lider interimar, Marcel Ciolacu, și-a anunțat candidatura, iar un alt nume vehiculat pentru șefia PSD este Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe.
Congresul PSD ar putea avea loc imediat după încetarea stării de alertă. Membrii partidului iau în calcul și opțiunea organizării evenimentului prin videoconferință.
Până acum și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al partidului actualul lider interimar, Marcel Ciolacu, care are susținerea mai multor lideri de filiale. Un alt candidat ar putea fi Eugen Teodorovici. Deși fostul ministru al Finanțelor nu și-a anunțat oficial candidatura, Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD și un apropiat al lui Liviu Dragnea, a declarat că îl va susține la conducerea partidului.
Teodorovici se află în tabăra critică la adresa actualei conduceri a PSD. Fostul ministru de Finanțe l-a acuzat pe Ciolacu de faptul că l-a ajutat pe Ludovic Orban să devină premier. Conflictul între cei doi a izbucnit după ce Viorica Dăncilă a demisionat din funcția de Președinte al partidului. Atunci, Teodorovici era președinte executiv și a refuzat să părăsească funcția.