MENIU

Luminiţa Odobescu a condamnat ferm acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei şi a prezentat sprijinul României pentru Ucraina

Luminita Odobescu

Ministra Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a participat, joi şi vineri, la Forumul Raisina Dialogue, organizat în India, la New Delhi, unde a condamnat ferm acţiunile Rusiei şi a prezentat sprijinul pe care ţara noastră l-a acordat Ucrainei încă de la debutul agresiunii ruse.

 

 

„În cadrul evenimentului, ministrul român al afacerilor externe a susţinut o alocuţiune la sesiunea  Back to the Future: A New Era of Conflict in Europe?, care a oferit oportunitatea prezentării pe larg a poziţiei României în contextul războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei. Oficialul român a reiterat condamnarea fermă a acţiunilor Federaţiei Ruse şi a prezentat sprijinul pe care România l-a acordat Ucrainei încă de la debutul agresiunii ruse. În context, a precizat că România a întreprins demersuri solide în scopul identificării unor soluţii viabile pentru facilitarea transporturilor de cereale către pieţele internaţionale, inclusiv către cele din Asia”, arată comunicatul de presă al MAE.

De asemenea, în actualul cadru marcat de tensiuni la nivel global, a subliniat importanţa solidarităţii şi a unităţii în contextul încălcării flagrante a dreptului internaţional, inclusiv a Cartei ONU şi a principiilor ordinii internaţionale bazate pe reguli, în vederea evitării precedentelor.


Şefa diplomaţiei române a arătat că, deşi războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei se desfăşoară pe un alt continent, consecinţele sale negative sunt resimţite la nivel global, inclusiv în regiunea Indo-Pacifică. În acest sens, oficialul român a reiterat necesitatea respectării ordinii internaţionale bazată pe reguli, având în centrul său Carta ONU, mai spune sursa citată.

Forumul Raisina Dialogue, lansat în anul 2016, se numără, prin conţinut şi nivelul de participare, printre cele mai importante conferinţe multilaterale anuale din Asia. Agenda conferinţei vizează teme de interes global, la dezbateri fiind invitaţi şefi de stat şi de guvern, miniştri de externe, ai apărării sau cu atribuţii economice, precum şi reprezentanţi de marcă ai mediului de afaceri, academic şi ai unora dintre cele mai importante organizaţii neguvernamentale la nivel mondial. Evenimentul este organizat anual de către Observer Research Foundation (ORF).

Mai multe articole despre:
Luminita Odobescu