MENIU

Lumina Sfântă, adusă de IPS Teodosie cu șalupa, la Constanța. 5000 de oameni au participat la învierea de la malul mării

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

La Constanța, Lumina sfântă de la Ierusalim a ajuns, azi-noapte, în Portul Tomis, cu o șalupă, pe mare. A fost adusă de Arhiepiscopul Teodosie. Slujba Învierii s-a ținut printre ruinele vechii cetăți Tomis, iar la miezul nopții lumina a fost împărțită credincioșilor, relatează Realitatea PLUS.

Preoții au plecat în procesiune, pe faleza, de la Cazino către Catedrala Arhiepiscopală, iar credincioșii i-au urmat îndeaproape.

"La Sfintele Paști a venit lumina din cer la Ierusalim și a ajuns aici, la noi, pe mare cum a ajuns acum aproape 2.ooo de ani cu Sf Andrei. Christos a Înviat! Adevarat a Înviat!", a afirmat IPS Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului 

Constănțenii adunați la Catedrala au stat ore în șir la Liturghia oficiată de arhiepiscopul Tomisului. După un an de pandemie și restricții de tot felul, oamenii au simțit fiorul credinței mai intens ca niciodată.

"Aveam nevoie de așa ceva. Superb! Absolut superb! Sunt foarte încântată", a afirmat un enoriaș.

"Foarte frumos! Chiar e o atmosfera foarte frumoasă. Și e o energie foarte bună", spune un altul.

Spre dimineață, constanțenii au plecat spre casele lor.

Peste 5.000 de persoane au participat aseară la slujba oficiată de Înalt Preasfințitul Teodosie la malul mării.