MENIU

Lumină din lumină. Cum arată viitorul în viziunea Philips

Anual, olandezii de la Philips organizează evenimentul Philips Innovation Experience în care prezintă cele mai noi tehnologii menite să îmbunătăţească vieţile persoanelor din întreaga lume. Philips Innovation Experience 2014 a avut loc, săptămâna trecută, în oraşul Eindhoven din Olanda, locul în care a luat naştere compania Philips.

Săptămâna trecută, Philips a făcut o mişcare foarte importantă. Mai exact, există acum două companii separate, respectiv MedTech şi Lighting. Ambele păstrează brandul Philips şi ambele au la bază dorinţa de a inova.

”Anunţul nostru privind înfiinţarea a două companii lidere pe piaţă ne va permite să ne concentrăm puterea de inovare pe două pieţe aflate în creştere. Inovaţia şi brandul Philips vor rămâne în nucleul acestor două companii”, a declarat Frans Van Houten, CEO Philips, în cadrul evenimentului.

Lumina ca serviciu, un concept marca Philips

Compania Philips a fost înfiinţată în urmă cu mai bine de 120 de ani de către Gerard Philips şi tatăl său Frederik. Bărbaţii au pus bazele iluminatului modern, inovând becurile din acea perioadă şi fâcându-le accesibile unui public larg.

Acum, în 2014, cei de la Philips demonstrează că nu şi-a uitat originile ci, din contră, 

Citește continuarea și vezi imagini cu inovațiile Philips pe site-ul Playtech







Mai multe articole despre:
Philips philips innovation experience